vineri, iunie 28, 2024
spot_img

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, dat în urmărire de către Poliție în dosarul CFR

Fostul preşedinte Eximbank Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire vineri, după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti – Constanţa şi nu s-a predat şi nici nu a fost găsit la domiciliu.

”Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucuresti a emis la data de 26.05.2023 un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii”, este anunţul postat pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica ”Persoane urmărite”, potrivit gândul.ro.

Cumnatul lui Mircea Geoană, partener de șpagă cu Sebastian Vlădescu

Potrivit anchetatorilor, probele dovedesc că în anul 2005 reprezentanții companiei austriece Swietelski ar fi convenit cu Ionuț Costea, Mihaela Mititelu, o persoană apropiată de conducerea de la vremea respectivă a CNCFR CFR SA, și Sebastian Vlădescu să le plătească un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

Tot ce aveau de făcut oficialii români pentru pretinsele milioane de euro promise de angajatul companiei austriece era să se asigure că statul român livrează prioritar și mai ales fără întârzieri sumele aferente contractului cu Swietelski, scria și site-ul Știri pe Surse. Pe parcursul urmării penale, procurorii au audiat numeroși martori din jurul înțelegerii între casa de avocatură Boștină și Asociații. Unul dintre martorii audiați a explicat pe scurt, dar foarte sugestiv rolul lui Costea și Vlădescu și a menționat totodată că sume de bani nelegali ar fi ajuns la aceștia prin intermediul casei de avocatură.

Citește mai multe despre condamnările pronunțate zilele acestea în dosarul CFR.

„Ionuț Costea și Sebastian Vlădescu primeau respectivele sume de bani pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să efectueze plata claim-urilor către firma Swietelski”, a spus martorul în fața anchetatorilor. El a explicat și poziționarea dintre cei doi și avocatul Doru Boștină. „Pentru derularea primului contract… mi-a spus că vorbea doar cu Vlădescu și Costea, Boștină Doru fiind doar cureaua de transmisie. Rolul lui Boștină Doru era doar să intermedieze plata comisioanelor”, a mărturisit martorul la DNA.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO-VIDEO. Cum se lucrează la modernizarea căii ferate Poieni-Aghireș

La o lună distanță, Asociația Pro Infrastructura a publicat o nouă filmare și un set de fotografii din care se poate vedea cum se...

Ultimele Articole