joi, mai 9, 2024
spot_img

Ion Țiriac, nemulțumit din nou de despăgubirile ce-i sunt acordate la Otopeni

Omul de afaceri Ion Țiriac este nemulțumit din nou de proiectele de dezvoltare ce implică Aeroportul Henri Coandă, de data aceasta fiind vorba de sumele încasate de el pentru terenurile expropriate.

Numele companiei Ion Țiriac Air SRL apare ca reclamant într-un dosar înregistrat pe 2 aprilie 2024 la Tribunalul Ilfov, al cărui obiect este “expropriere”, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Pârâți figurează “Statul Român prin Ministerul Finanțelor” și “Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională Aeroporturi București SA”.

Instanța nu a stabilit încă primul termen de judecată. În 2019, Ion Țiriac Air SRL s-a aflat pe o listă publicată în Monitorul Oficial, cu mai multe persoane fizice și societăți comerciale, cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional privind obiectivul de investiţii “Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti”.

Acestea sunt situate pe raza localităţilor Otopeni şi Tunari, judeţul Ilfov, iar în tabel erau trecuți proprietarii sau deţinătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor. În dreptul Ion Țiriac Air SRL erau trecute două terenuri intravilane, primul cu o suprafață de 277.357 metri pătrați și celălalt cu o suprafață de 206.095 metri pătrați.

Valoarea despăgubirii, conform legii 255/2010, era de 27.805.094,72 lei pentru primul teren și de 20.661.064,97 lei pentru cel de-al doilea, astfel că firma lui Ion Țiriac urma să primească de la statul român 48.466.159,69 lei, adică aproximativ 10 milioane de euro. Dosarul de la Tribunalul Ilfov a fost înregistrat pentru că Ion Țiriac Air SRL nu a primit întreaga sumă, sau dorește indexarea acesteia.

Ion Țiriac a înființat în 1997 compania Țiriac Air, un operator de zboruri VIP charter a cărui bază se află la aeroportul Henri Coandă, unde deține un terminal privat. Flota proprie este compusă din trei aeronave și un elicopter. Activitatea companiei se derulează prin intermediul firmei Ion Țiriac Air SRL, cea prin care afaceristul a achiziționat mai multe terenuri în zona aeroportului. Ion Țiriac Air urma să primească despăgubiri de aproximativ 10 milioane de euro.

Ion Țiriac a contestat în justiție calea ferată de aeroport

Ion Ţiriac a contestat în mai multe rânduri construcţia liniei de cale ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, din cauza faptului că ar fi afectat proiectele sale sportive în zona Otopeni. „O investiţie inutilă”, considera Ţiriac, pe 14 ianuarie 2019, legătura dintre aeroport şi Gara de Nord. Și atacurile au continuat constant, inclusiv în Justiție.

Proiectul a fost deblocat în ianuarie 2020, după ce ministrul Transporturilor de la acea vreme, Lucian Bode, i-a promis miliardarului că va fi construită o stație feroviară și în dreptul patinoarului său. Iar stația Patinoar PO a fost ianaugurată pe 1 iunie 2021.

IN THE SPOTLIGHT

Târgul de Carieră Feroviară în România, 12-14 iunie în format hibrid: fizic și online

”Târgul de Carieră Feroviară în România”, singurul târg de profil dedicat domeniului feroviar și al transportului urban pe șină, se va desfășura în format...

Ultimele Articole