Războiul sindical de la metrou continuă. Ion Rădoi susține că toate deciziile emise de gruparea Artimon din USLM după data de 12 august 2022, când i-a fost ridicat controlul judiciar, sunt lovite de nulitate.
„Având în vedere actiunile ostile comise împotriva preşedintelui de către unele persoane ce dețin funcții ilegale în Sindicat şi pentru lămurirea clară a tuturor membrilor USLM, vă aducem la cunoştintă următoarele: Începând cu data de 12.08.2022, în urma deciziei Curții de Apel Bucureşti, dl Ion Rădoi îşi poate exercita atribuţiile ca preşedinte USLM — ales în cadrul Congresului. Astfel că, din data de 12.08.2022, preşedinte USLM în funcție şi reprezentant legal al USLM este dl lon Rădoi. Suprinzător, în data de 17.08.2022, aşa-zisul Birou Executiv emite un act prin care se doreşte suspendarea din funcție a preşedintelui USLM. Referitor la actul emis în data de 17.08.2022, menționăm că se află sub incidenţa nulităţii absolute orice decizie luată de către aşa-zisul Birou Executiv, datorită faptului că, la data respectivă, acesta nu avea calitatea necesară pentru a hotărî acest lucru (conform Statut şi ROF – USLM)”, se arată într-un comunicat dat publicității marți seara și care poartă ștampila USLM și semnătura lui Ion Rădoi.
Club Feroviar a informat la vremea respectivă despre decizia Biroului Executiv de suspendare din funcție a președintelui Ion Rădoi. Decizia respectivă, ca de altfel și toate comunicatele emise de atunci, aveau doar ștampila BEx al USLM, nefiind însă semnate de nimeni.
Pentru a pune lucrurile în context, trebuie precizat faptul că după ce Ion Rădoi a fost pus sub control judiciar în dosarul chioșcurilor de la metrou, anul trecut, vicepreședintele Marian Artimon, devenit ulterior secretar general, a preluat puterea de decizie în cadrul sindicatului și s-a delimitat de președintele-acuzat. De asemenea, el a profitat de ieșirea la pensie a multor membri ai BEx pentru a completa locurile rămase libere cu oameni fideli lui.
Gruparea Artimon din USLM, acuzată că a măsluit alegerile pentru Biroul Executiv
Comunicatele emise de gruparea lui Marian Artimon sunt amintite și în documentul dat publicității marți sub semnătura lui Ion Rădoi: „Totodată, toate comunicatele emise de către aşa-zisul Birou Executiv după data de 12.08.2022 nu pot fi luate în considerare deoarece au fost efectuate fară consultarea preşedintelui USLM, aducând mari prejudicii de imagine Sindicatului USLM, acestea fiind postate pe rețele de socializare – media şi pe site-ul oficial USLM. Menționăm că se fac cercetări pentru stabilirea vinovaților şi sancţionarea lor conform Statut, ROF şi legislație în vigoare”.
În comunicatul semnat de Ion Rădoi, se precizează și faptul că membrii actuali ai BEx al USLM nu au fost aleși în conformitate cu legea și cu Statutul Unitatea-Sindicatul Liber Metrou. Astfel, în document se menționează faptul că alegerile se fac prin delegare, conform statutului, cu participarea tuturor membrilor USLM din cadrul fiecărei organizatii de ramură, ceea ce nu s-a întâmplat. „Referitor la aşa-zisul proces verbal ce se mentionează că ar fi fost făcut în data de 24.06.2021, menționăm că acesta NU conține semnătura preşedintelui Ion Rădoi şi NICI a fostului vicepresedinte Marin Picu (fapt verificat de cei doi). Totodată, la data de 12 iulie 2021 NU au avut loc alegeri în cadrul Biroului Permanent, aşa cum unii dintre interimari menționează, pentru că la data respectivă nu existau locuri vacante, iar Statutul permite ocuparea numai a locurilor efectiv vacante, nu şi a celor ce se presupune că <într-un viitor apropiat vor fi vacante>. În concluzie, NU s-au făcut alegeri, ci NUMIRI, încălcându-se grav Statutul și ROF – USLM. Și nu uitaţi, dragi colegi, că cine a trădat o dată va trăda şi a doua oară! Rămâne de văzut dacă veţi permite ca aceste persoane să vă reprezinte şi să negocieze pentru dumneavoastră. Eu vă pot asigura însă de un singur lucru: voi lupta orice ar fi şi nu mă voi pensiona, aşa cum unii răuvoitori au zvonit, până nu voi avea garanţia că oamenii, familiile lor şi drepturile câştigate prin multă muncă în 32 de ani sunt şi vor fi în siguranță!”, se încheie comunicatul.
Cum Marian Artimon a refuzat să pună la dispoziția presei un număr de telefon mobil la care să poată fi contactat, Club Feroviar nu a avut cum să-i solicite punctul de vedere.