miercuri, decembrie 11, 2024
spot_img

VIDEO GALERIE FOTO Fața nevăzută a călătoriei lui Klaus Iohannis cu Săgeata Albastră la Otopeni

Președintele Klaus Iohannis a ajuns luni cu Săgeata Albastră la Otopeni. O cuplă de automotoare Desiro ale CFR Călători i-a adus în noua stație CF Aeroport Henri Coandă pe șeful statului, împreună cu premierul Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și alți oficiali din sistemul feroviar.

Adrian Bărbulescu

Agitație mare în jurul prânzului în parcarea de la nivelul superior al Terminalului Sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă din Otopeni.

Acest nivel a fost închis publicului și rezervat din timp pentru oficiali și presă. Sub un soare blând de toamnă, toată lumea stătea cu ochii ațintiți pe tabela de la linia 2 a noii stații de cale ferată, unde afișajul indica faptul că ”trenul prezidențial” va sosi la ora 12,34. Surpriză, însă. La 12,32, informațiile afișate s-au schimbat, iar ora de sosire a fost schimbată în 13,02.

Trenul plecase din Gara de Nord din București la ora 12,01, așa că puzderia de oameni care aștepta sosirea delegației oficiale a început să se întrebe dacă nu cumva s-a stricat automotorul Siemens Desiro (cunoscut publicului ca ”Săgeata Albastră”) și a fost nevoie de introducerea în sistemul de frânare a unei crenguțe rupte dintr-un copac, așa cum s-a întâmplat în 2011 cu automotorul în care se afla ministrul Transporturilor de la acea vreme, Anca Boagiu.

Klaus Iohannis cu Săgeata Albastră. Protocol cu SPP

În cele din urmă, garnitura a ajuns mai devreme (decât cea de-a doua oră de sosire anunțată), la 12,57. Ce s-a întâmplat de fapt? Primul a sosit la aeroport, într-un timp de 21 de minute, automotorul antemergător, o singură Săgeată, care apoi a fost retrasă în stația Mogoșoaia. Apoi, cupla de Siemens Desiro cu oficialii la bord a așteptat în linie curentă, pentru că așa era protocolul cu Serviciul de Protecție și Pază – președintele trebuia să iasă de pe peron la ora 13,00 fix, după cum au explicat pentru Club Feroviar surse bine informate.

Video: Adrian Constantin Zofei

Lucian Bode: Prima cale ferată nouă din România din 1984 și până în prezent

După ce toți oficialii au ieșit de pe peronul stației, s-a trecut la declarațiile oficiale, unele dintre ele cu iz electoral.

Primul care a luat cuvântul a fost ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care a precizat că este vorba de primul tronson de cale ferată construit de la zero în România din 1984 și până în prezent.

Tot el a declarat că, după punerea în circulație cu călători, drumul cu trenul de la Aeroport la Gara de Nord va dura 17 minute. Asta cu toate că simulările de mers al trenurilor realizate de CFR SA indică un timp de parcurs de 21 de minute.

Ludovic Orban: ”Ideea acestui tronson s-a născut în mandatul meu de ministru al Transporturilor”

A urmat la pupitru premierul Ludovic Orban. ”Ideea acestui tronson s-a născut în mandatul meu de ministru al Transporturilor. Sigur că şi aici au trebuit să treacă 13 ani pentru dezvoltarea acestui tronson care va oferi o alternativă pentru cei care vin de pe Aeroportul Otopeni. Progresul era puţin peste 11% înainte de a veni Guvernul liberal şi iată că lucrarea e finalizată aproape în proporţie de 100%. Această linie e o realitate şi va fi pusă la dispoziţia beneficiarilor în cel mai scurt termen posibil. Din păcate, calea ferată a fost Cenuşăreasa modului de transport în ultimii 20 de ani. La nivelul UE, transportul feroviar e considerat prioritar, pentru că e un transport sigur, rapid şi prietenos cu mediul înconjurător. Vom pune în aplicare strategia UE şi în România. Obiectivele sunt – finalizarea modernizării căii ferate de la Constanţa până la Vama Nădlac. În cursul acestei săptămâni se va semna contractul pentru Apața-Cața. Pe celelalte trasee importante de pe coridorul 9 paneuropean, de la Ploieşti până la Focşani, de la Focşani până la Roman şi de la Roman până la graniţa de Est sunt semnate contractele pentru studiile de fezabilitate”, a spus Ludovic Orban.

Klaus Iohannis cu Săgeata Albastră. Doar la dus

Ultimul, dar nu cel din urmă, preşedintele Iohannis a adăugat că dorinţa este de a dezvolta Aeroportul Internaţional Otopeni, însă pentru acest lucru e necesar ca oamenii să poată ajunge aici în condiţii de siguranţă, iar tronsonul de cale ferată Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă e esenţial în acest sens.

”Am participat astăzi la un test pe singura linie nouă de cale ferată construită nu din ’89 încoace, din ’84 încoace. Noi dorim să dezvoltăm Aeroportul Internaţional, dorim să îi dăm amploare, dar pentru asta e nevoie să poţi ajunge în aerport în condiţii foarte bune şi predictibile şi pentru asta legătura de la Gara de Nord până la Aeroport e absolut esenţială”.

Şeful statului a reiterat necesitatea investițiilor din fonduri europene în infrastructura de transport. ”Nu întâmplător am participat în ultimele zile la metrou, la autostradă şi iată acum la testarea acestei noi căi ferate. Dezvoltarea infrastructurii de transport e fundaţia pe care se clădeşte planul de relansare economică. România are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă, puternică, iar pentru asta e nevoie de infrastructură de transport. Iar pentru a putea realiza această infrastructură de transport avem o şansă enormă acum în anii care urmează prin care putem folosi bani europeni care ne sunt puşi la dispoziţie”, a conchis Iohannis.

După ce s-a încheiat vizita, președintele Klaus Iohannis a plecat spre Palatul Cotroceni, de această dată cu mașina, cu coloana oficială.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole