Dezvoltatorul imobiliar Verdion a anunţat că intenţionează să construiască un terminal intermodal în Danemarca printr-o investiţie de 1 miliard de euro. Terminalul logistic, denumit iPort Zealand, va fi amplasat pe un teren privat de 250 de hectare şi va fi construit în municipalitatea Ringsted, la 60 km vest de Copenhaga.
iPort Zealand va deveni principalul hub intermodal al Danemarcei şi va fi locat la intersecția principalelor coridoare feroviare est-vest și nord-sud ale țării, situat lângă autostrada E20, care se întinde din vestul Danemarcei până la Stockholm prin Copenhaga și Malmö. iPort Zealand se va afla în megaregiunea STRING, care se întinde de la Oslo la Hamburg, legând 4 țări, 7 orașe, 9 regiuni și 14 milioane de oameni.
Extinzându-se la 324 ha, cu un terminal feroviar intermodal și zone substanțiale dedicate faunei sălbatice și biodiversității, parcul logistic va beneficia de investiții directe de 600 de milioane de euro prin intermediul Verdion, suplimentate de investiții locale semnificative din partea ocupanților.
Terminalul internațional de marfă care va permite transbordarea remorcilor, containerelor asigurând o conexiune reală între transportul rutier și cel feroviar. Pe amplasamentul din jur, Verdion va oferi până la 570.000 mp de spații logistice, de producție avansată, industriale ușoare și alte spații comerciale, inclusiv industria de înaltă tehnologie și industria farmaceutică, unde vor fi create mii de noi locuri de muncă.
Terminalul va fi proiectat să gestioneze cel puțin 12 trenuri de marfă pe zi de lungime completă, timp de șapte zile pe săptămână. Fiecare tren ar înlocui aproximativ 60 de camioane de lungă distanță, eliberând capacitate pe rețeaua rutieră.
Noul terminal intermodal în Danemarca va pune în valoare proiectul tunelului Fehmarnbelt care este în construcţie şi va conecta Danemarca şi Germania.
După finalizare, cel mai lung tunel combinat rutier şi feroviar din lume va conecta Germania și Scandinavia cu noi conexiuni rutiere și feroviare de mare viteză pentru pasageri și marfă, reducând timpii de călătorie între Hamburg și Copenhaga cu aproximativ 2 ore pe calea ferată și cu aproximativ 70 de minute pe șosea.
„iPort Zealand este menit să devină un nou cluster major pentru afacerile daneze, într-o locație strategică de neegalat. Acest nou centru comercial este menit să devină un motor de creștere pentru regiune, traducând îmbunătățirile infrastructurii în beneficii tangibile pentru economia locală și națională, inclusiv un acces mai bun la principalele porturi regionale. Având în vedere că lucrările la tunel sunt deja în progres, este esențial să existe deja infrastructură funcţională,” a declarat Michael Hughes, CEO al Verdion.



