luni, martie 25, 2024
spot_img

INTERVIU Andrei Creci, STB: Anul acesta vom dota 46 de tramvaie cu aer condiționat. PLUS Pregătiri pentru Euro 2020

Calvarul călătoriei cu tramvaiul, mai ales în zilele caniculare, este familiar oricărui bucureștean. Într-un interviu acordat Club Feroviar, directorul general al STB, Andrei Creci, vorbește despre dotarea vehiculelor cu aer condiționat, reluarea producției de tramvaie în uzina proprie, circulația pe linia 41, modernizarea refugiilor și pregătirile pentru Euro 2020.

Adrian Bărbulescu

INTERVIU Andrei Creci

În continuare, interviul integral:

  • Spuneați în urmă cu câteva luni că în acest an se va relua producția de tramvaie la URAC. Care este stadiul acestui proiect, ce caracteristici vor avea aceste vehicule și când va ieși pe poarta uzinei primul tramvai?

Conform bugetului pentru obiectivele de investiții aprobat de PMB există proiectul de fabricație a 18 tramvaie BUCUR LF-CA cu podea parțial coborâtă, cu acționare în curent alternativ și climatizare în salonul de călători printr-un program multianul pe trei ani începând cu anul 2019. Proiectul presupune realizarea tramvaielor în uzina proprie a STB SA prin realizarea caroseriei în uzina proprie și achiziționarea unor seturi pentru amenajarea interioară și exterioară a tramvaielor. Această amenajare interioară și exterioară se dorește a respecta standardele ridicate de calitate și design și astfel să se creeze un „nou tramvai pentru București” care să sporească atractivitatea transportului în comun cu tramvaiul. Procedura de achiziție este în curs de desfășurare iar confecția caroseriei tramvaiului este într-un stadiu avansat de realizare. Noile tramvaie BUCUR-LF vor dispune de un grad de confort sporit pentru călători, respectiv vor fi dotate cu instalații de aer condiționat, instalații de infotainment și sisteme de informare a călătorilor din stații, sisteme de supraveghere video etc și de asemenea vor respecta reglementările naționale și directivele europene privind accesibilizarea transportului în comun pentru persoanele cu diferite dizabilități.

  • Ce producție anuală aveți în vedere (câte unităti)?

Conform listei de buget aprobate de PMB proiectul de realizare a celor 18 tramvaie este prevăzut a se desfășura în perioada 2019 – 2021.  Realizarea tramvaielor depinde foarte mult de contractele încheiate cu furnizorii de echipamente și agregate de pe piața europeană cum sunt: sistemele de frânare, sisteme de acționare în curent alternativ, reductoare etc. Durata de realizare a acestor componente pe piața de profil variază între 6 și 12 luni. Orice producător de tramvaie trebuie să țină cont și se lovește de aceste aspecte care influențează major graficul de realizare și punere în funcțiune a tramvaielor.

  • Se poate extinde linia de producție în vederea majorării numărului de tramvaie care pot fi fabricate anual?

STB SA are experiență atât în construcția de tramvaie noi, a realizat în perioada 2007 – 2016 un număr de 16 tramvaie BUCUR-LF cu podea parțial coborâtă, cât și în modernizarea de tramvaie din parcul aflat în exploatare dar care au durata normală de viață depășită și nu îndeplinesc condițiile de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, realizând transformarea tramvaielor V3A-M în tramvaie cu podea parțial coborâtă și acționare în curent continuu sau curent alternativ. Linia de producție poate fi extinsă în vederea majorării numărului de tramvaie care pot fi fabricate anual în condițiile asigurării bazei materiale și a forței de muncă necesare.

INTERVIU Andrei Creci: În București circulă doar nouă tramvaie cu climatizare

  • Câte tramvaie sunt dotate în momentul de față cu instalație de aer condiționat?

În momentul de față sunt în exploatare cu călători un număr de nouă tramvaie echipate cu instalație de aer condiționat în salonul de călători.

  • Câte vor fi dotate în acest an cu instalații de climatizare?

Pentru tramvaiele V3A-CH-PPC este în derulare un contract pentru instalarea de sisteme de aer condiționat pe un total de 46 de tramvaie în cursul acestui an, din care un număr de circa 10  tramvaie au fost deja echipate. De asemenea, conform listei de buget aprobată de PMB, urmează a fi echipate cu sisteme de aer condiționat în salonul de călători un număr de încă 23 tramvaie (8 Bucur LF, 2 V3A-M-CA, 13 V3A-PPC-CA) pentru care procedura de achiziție este în curs de organizare.

  • După ce Primăria Capitalei va finaliza bucla de întoarcere de la Cora Pantelimon, ce linii vor circula pe Șoseaua Pantelimon, pană la Granitul?

După finalizarea lucrărilor la terminalul multimodal de pe Șoseaua Pantelimon, la intersecție cu Șoseaua Vergului, STB SA intenționează să reia traseele de bază care au funcționat înainte de demararea lucrărilor de reabilitare de pe Șoseaua Iancului și Șoseaua Pantelimon și anume liniile 14 și 46, ale căror vagoane vor întoarce comun cu cele ale liniei 55 în viitorul terminal. Din proiectele prezentate în trecut în CTCMB, în terminalul respectiv s-ar putea să întoarcă și autobuzele de pe rețeaua regională care circulă spre orașul Pantelimon.

  • Cum v-a afectat montarea de garduri separatoare la liniile de tramvai de pe unele bulevarde, cum a fost îmbunătățit graficul de circulație?

Montarea gardurilor separatoare a condus la creșterea vitezei de exploatare a tramvaielor și implicit la reducerea intervalului de succedare dintre vehicule, respectiv a duratei călătoriei. Prin îmbunătățirea frecvenței de circulație s-a obținut o creștere a capacității oferite, păstrând același parc circulant. Simultan cu montarea gardurilor separatoare, Compania Municipală Managementul Traficului a modificat programul de semaforizare în unele intersecții, astfel încât să se evite situațiile staționării autovehiculelor terțe pe linia de tramvai în așteptarea executării virajelor stânga sau de întoarcere. Un exemplu în acest sens îl reprezintă liniile inelare 1 și 10, unde parametrii de funcționare ai acestora s-au îmbunătățit cu circa 30% (intervalul de succedare dintre vehicule reducându-se de la 7 la 5 minute la orele de vârf).

  • Ce se întâmplă cu linia tramvaiului 41?

Aici sunt trei lucrări de amploare – modernizarea Podului Grant, Pasajul Ciurel și Magistrala 5 de metrou. În ce privește Podul Grant, pe cât posibil încercăm să reluăm circulația tramvaielor și pe celălat fir, astfel încât să trecem iarna cu două fire. Din primăvară putem să ne mutăm pe celălalt fir, pentru a fi modernizat primul. Tot pe linia lui 41, se lucrează la lungirea refugiilor, astfel încât atunci când vor sosi noile tramvaie de 36 de metri ele să poată avea toate ușile la peron. Acum sunt prea scurte.

INTERVIU Andrei Creci. Pregătiri pentru Euro 2020

  • Se mai modernizează refugiile și în alte zone?

Avem încheiate protocoale cu primăriile sectoarelor 4 și 5, pentru ca ei să se ocupe de modernizarea stațiilor STB. În București sunt 300 de stații de tramvai, din totalul de aproximativ 2.500 ale STB. Încerc să fac cât mai multe parteneriate pentru acestea, astfel încât să degrevez bugetul STB.

  • Se apropie Euro 2020. Ce se întâmplă cu liniile de tramvai de pe bulevardele Barbu Văcărescu (linia 5, spre Aeroportul Băneasa) și Basarabiei (în dreptul Arenei Naționale)?

La capătul liniei 5, la Aeroportul Băneasa, vor începe lucrările de întregire a buclei de întoarcere. Pe Barbu Văcărescu se lucrează deja la refugii și la sudarea liniilor. De asemenea, vom schimba unele dintre dalele terasamentului cu cele pe care le-am scos de pe Bulevardul Bucureștii Noi, după ce s-a dat în funcțiune Magistrala 4 de metrou, și care sunt într-o stare mult mai bună. Se va lucra și pe Bulevardul Basarabia, în urma unui protocol pe care l-am semnat cu Administrația Străzilor. Vom scoate piatra cubică dintre șine și o vom înlocui cu asflat, iar șinele vor fi sudate. Aici vom încerca pe cât posibil să lucrăm mai mult noaptea, pentru a nu afecta traficul.

Ultimele Articole