Din 14 decembrie, când intră în vigoare Mersul Trenurilor 2025-2026, trenurile Intercity cu care CFR Călători va circula pe rețeaua feroviară națională se vor înmulți ca ciupercile după ploaie. Practic, conducerea operatorului feroviar de stat va transforma multe dintre actualele trenuri Interregio în Intercity. Asta chiar dacă durata călătoriei va fi aceeași, în unele cazuri chiar puțin mai mare. Și multe dintre ele vor fi tot în afara legii, așa cum vom vedea în finalul articolului.
Club Feroviar a intrat în posesia unui draft, un document de lucru (a nu se interpreta că ar fi vreo decizie definitivă!) privind Mersul Trenurilor 2025-2026 în ceea ce privește garniturile operatorului feroviar de stat. Azi vă prezentăm partea referitoare la trenurile Intercity, urmând ca pentru restul să revenim ulterior cu un alt articol.
Studiind atât documentul obținut de noi, cât și actualul grafic de circulație, rezultă două concluzii: 1. Vor fi mai multe trenuri cu rang de Intercity ca acum; 2. Pe unele relații aceste trenuri vor face mai puțin ca acum, pe altele mai mult.
Cele mai multe trenuri Interregio transformate brusc în Intercity sunt cele care circulă/vor circula din București către Modova – Suceava și Iași. Unele sunt semnalizate distinct ca fiind transformate din IR în IC, pe altele le-a identificat noi. Să le luăm pe rând.
București-Suceava și retur
În prezent, pe relația București Nord-Suceava și retur circulă o singură pereche de trenuri Intercity. Este vorba de perechea IC 551 (5 ore și 54 de minute)/IC 552 (6 ore și 2 minute). Începând din 14 decembrie, circulația acestei perechi va fi următoarea:
IC 551 (transformat din IR 1655) București Nord 06:28 – Suceava 12:33 (6 ore și 5 minute);
IC 552 ”Ștefan cel Mare” Suceava 05:45 – București Nord 11:47 (6 ore și 19 minute).
După cum se poate observa, aceste trenuri vor avea o durată a călătoriei mai mare decât în prezent. În afară de acestea, după 14 decembrie mai apar următoarele trenuri Intercity:
IC 553 (transformat din IR 1751) București Nord 11:10 – Suceava 17:17 (6 ore și 7 minute, față de 6 ore și 12 minute în prezent);
IC 554 (transformat din IR 1752) Suceava 09:00 – București Nord 15:25 (6 ore și 25 de minute față de 6 ore și 39 de minute în prezent);
IC 555 (transformat din IR 1753) București Nord 14:12 – Suceava 20:27 (6 ore și 15 minute, față de 6 ore și 13 minute acum);
IC 556 (transformat din IR 1754) Suceava 12:28 – București Nord 18:56 (6 ore și 28 de minute față de 6 ore și 45 de minute acum);
IC 559 ”Ștefan cel Mare” (transformat din IC 551) București Nord 17:25 – Suceava 23:17 (5 ore și 52 de minute, față de 5 ore și 54 de minute).
București-Iași și retur
Și pe relația București Nord-Iași și retur trenurile Intercity vor fi mult mai multe decât în prezent. Acum circulă doar o pereche de trenuri, IC 561/IC 562, care ar urma să aibă următorul program de pe 14 decembrie:
IC 561 București Nord 06:45 – Iași 13:05 (6 ore și 20 de minute, față de 6 ore și 48 de minute acum);
IC 562 Iași 14:20 – București Nord 20:40 (6 ore și 20 de minute, comparativ cu 6 ore și 24 de minute în prezent).
În afară de acestea, vor mai apărea următoarele trenuri Intercity în Mersul Trenurilor 2025-2026:
IC 565 (transformat din IR 1665) București Nord 16:25 – Iași 22:51 (6 ore și 26 de minute, față de 6 ore și 31 de minute acum);
IC 560 (transformat din IR 12660) Iași 6:06 – București Nord 12:32 (6 ore și 26 de minute, față de 6 ore și 42 de minute acum);
IC 563 (actual IR 1663) București Nord 11:50 – Iași 18:09 (6 ore și 19 minute, față de 6 ore și 39 de minute acum);
IC 564 (actual 1664) Iași 16:08 – București Nord 22:53 (6 ore și 45 de minute față de 6 ore și 50 de minute în prezent).
București-Bacău și retur
Tot pe Magistrala 500, o altă pereche de trenuri Interregio devine Intercity. Iată programul:
IC 557 (actualul IR 1657) București Nord 15:00 – Bacău 19:20 (4 ore și 20 de minute față de 4 ore și 19 minute în prezent);
IC 550 (actualul IR 1658) Bacău 04:30 – București Nord 08:50.
București-Galați și retur
Pe relația București Nord-Galați nu se schimbă mare lucru. Rămâne aceeași pereche de trenuri IC ”Dunărea”, cu următorul program:
IC 571 București Nord 17:45 – Galați 21:23 (3 ore și 38 de minute, față de 3 ore și 37 de minute în prezent);
IC 572 Galați 04:40 – București Nord 08:11 (3 ore și 31 de minute, față de trei ore și 43 de minute acum).
București-Constanța și retur
Pe Magistrala 800 nu vor apărea modificări esențiale – tot două perechi de trenuri Intercity, care vor face însă ceva mai puțin pe drum. Iată programul:
IC 581 București Nord 17:20 – Constanța 19:21 (2 ore și 1 minut, față de 2 ore și 7 minute în prezent);
IC 582 Constanța 09:25 – București Nord 11:27 (2 ore și 2 minute față de 2 ore și 7 minute în prezent);
IC 536 Constanța 17:22 – București Nord 19:24/19:47 – Brașov 22:05 (4 ore și 43 de minute, față de 4 ore și 40 de minute acum);
IC 538 Brașov 06:50 – București Nord 09:04/09:19 – Constanța 11:20 (4 ore și 30 de minute, față de 4 ore și 38 de minute în prezent).
București-Brașov și retur
În Mersul Trenurilor 2025-2026 este prevăzută și transfomarea unui Interregio în Intercity pe relația București-Brașov și retur. Iată programul:
IC 535 București Nord (actualmente IR 16011) 07:18 – Brașov 09:36 (2 ore și 18 minute, față de 2 ore și 31 de minute acum);
IC 534 (transformat din IR 160180 Brașov 16:32 – București Nord 18:50 (2 ore și 18 minute, față de 2 ore și 33 de minute în momentul de față).
București-Cluj Napoca și retur
Pe această relație rămâne ”titulară” pereche de trenuri Intercity ”Avram Iancu”, care va avea următorul program de circulație:
IC 531 București Nord 12:21 – Cluj Napoca 21:15 (8 ore și 54 de minute față de 9 ore și 4 minute în prezent);
IC 532 Cluj Napoca 08:00 – București Nord 16:56 (8 ore și 56 de minute, față de 9 ore și 13 minute în mersul de tren actual).
București-Arad și retur
Pe această relați rămâne actuala pereche de trenuri Intercity, ca ramuri ale IC 531/IC 532 ”Avram Iancu” (grupa de Arad se detașează la stația Teiuș). Programul va fi următorul:
IC 531/521 București Nord 12:21 – Arad 22:40 (10 ore și 5 minute, față de 10 ore și 31 de minute în prezent);
IC 522/532 Arad 06:40 – București Nord 16:56 (9 ore și 46 de minute, față de 10 ore și 18 minute acum).
Tarife mai mari în Mersul Trenurilor 2025-2026
Așa cum am văzut până acum, în ceea ce privește duratele călătoriilor nu se schimbă nimic semnificativ în sens pozitiv.
Însă în privința prețului plătit pe un bilet, diferența este destul de mare. O călătorie la clasa a 2-a pe relația București Nord-Suceava costă 126 de lei la Interregio și 145 de lei la Intercity. La fel și pe București Nord-Iași. Pe București Nord-Bacău avem 100,5 lei la Interregio și 115 lei la Intercity. Iar de la 14 decembrie, ca în fiecare an, aceste tarife se vor indexa cu rata inflației.
Vagoanele și locomotivele, modernizate prin PNRR
Se va schimba însă confortul călătoriei. Atât locomotivele, cât și vagoanele folosite la trenurile Intercity vor fi dintre cele modernizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Chit că proiectul de modernizare a vagoanelor, elaborat centralizat de CFR Călători și valabil pentru toți reparatorii de material rulant, nu este unul tocmai strălucit, așa cum am mai scris, măcar ele vor fi noi. Iar riscul de defectare a locomotivelor pe drum va scădea semnificativ, căci și ele vor fi dintre cele modernizate prin PNRR – la Softronic și Reloc Craiova.
Trenurile Intercity vor fi în continuare în ilegalitate
În final, să menționăm că aceste trenuri intercity introduse în Mersul Trewnurilor 2025-2026 vor continua, cele mai multe dintre ele, să circule cu nerespectarea prevederilor legale.
Conform Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 134 din 9 februarie 2022, pentru modificarea anexei nr. 2 la OMTI nr. 153/2011 (…) pentru definirea trenurilor de călători în funcție de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători, la bordul trenurilor Intercity este obligatorie prezența serviciilor de alimentație publică. Club Feroviar a arătat încă din iunie că perechea de trenuri IC 536/IC 538 nu respectă această cerință. Și în această situație vor fi mai toate trenurile IC.
Din informațiile noastre, în momentul de față mai circulă doar câteva vagoane de tip BR (jumătate vagon de clasa a 2-a, jumătate bar). Din această cauză, personalul specializat al CFR Călători nu prea mai are cum să-și facă norma de muncă și s-a suplimentat numărul de ceferiști ”cârciumari” de la doi la trei pe vagon.
Asta în așteptarea vagoanelor bar-bistro modernizate prin PNRR la Remarul 16 Februarie. Unul singur a fost livrat până acum, dar nu este în circulație, pentru că trebuie obținut avizul de la Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Chiar zilele trecute un grup de turiști străini au vrut să călătorească la Istanbul cu vagoane special comandate prin CFR Călători, care urmau să fie introduse în trenul sezonier. Au solicitat și acest vagon prototip tip bar-bistro, dar fiindcă nu are avizul sanitar-veterinar a picat înțelegerea.






