spot_img
miercuri, noiembrie 30, 2022
spot_img

Au fost din nou întârzieri pe M800, din cauza unui deranjament în stația Lehliu

În cursul dimineții de vineri au fost din nou întârzieri pe M800 București-Constanța, din cauza unui deranjament în stația Lehliu.

întârzieri pe M800
FOTO cu rol pur ilustrativ

”La această oră, pe raza stației CF Lehliu se circulă în condiții speciale, din cauza unui deranjament la sistemul de dirijare electronică a trenurilor. Echipele de intervenție lucrează pentru remediere și repunere în funcție a instalației de centralizare electronică, interval orar în care trenurile circulă la cale liberă pe raza stației Lehliu, cu îndrumarea acestora, din ambele sensuri, de către personalul feroviar aflat pe teren”, a anunțat la primele ore ale dimineții purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan.

Ea a precizat ulterior că deranjamentul a fost remediat la ora 9,50.

Întârzieri pe M800, de mai bine de o oră

Din cauza acestui deranjament, s-au înregistrat, în medie, întârzieri de 30-40 de minute/tren, deoarece garniturile erau obligate să staționeze înainte de Lehliu, până când un tren tranzita zona stației.

Au fost însă și întârzieri mai mari. Bunăoară, trenul Interregio 1983, care a plecat la ora 7,10 din Gara de Nord din București cu destinația Constanța a acumulat o întârziere de 78 de minute.

Problemele se țin lanț în ultima perioadă pe M800, cea mai modernă magistrală feroviară din România. În ultimele zece zile, pe Magistrala București-Constanța au avut loc nu mai puțin de patru accidente feroviare, dintre care ultimul s-a produs joi în stația Medgidia. Cel mai grav însă a avut loc  în noaptea 28-29 iulie 2021, la Fetești, unde două trenuri s-au ciocnit, ceea ce a iscat un val de declarații contradictorii, inclusiv la nivel politic. (A.B.)

Ultimele Articole