O companie din Iași cere în instanță insolvența CFR Călători. ”S-au purtat ca niște interlopi”

26 octombrie 2020

O companie din Iași a introdus o acțiune în instanță prin care cere insolvența CFR Călători, pentru o datorie de peste 50.000 de euro. ”Din ianuarie am trimis factura, am făcut și somație, dar m-au tratat cu indiferență. S-au purtat cu mine ca niște interlopi”, spune patronul companiei ieșene. La rândul ei, conducerea CFR Călători susține că nu a primit, până la această oră, nicio cerere de chemare în judecată.

Adrian Bărbulescu

insolvența CFR Călători

Pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă, se află Dosarul nr. 27612/3/2020, acțiune introdusă la data de 19 octombrie 2020, prin care compania ieșeană Ferotrans TFI SRL cere declararea insolvenței operatorului feroviar de stat.

Primul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru data de 5 februarie 2021, potrivit portalului instanțelor din România.

Dumitru Anchidin cere insolvența CFR Călători pentru o datorie de 248.000 de lei

insolvența CFR Călători
FOTO topiasi.ro

Patronul companiei, Dumitru Anchidin, a introdus această acțiune după ce a constatat că nu-și poate recupera de la CFR Călători o datorie de peste 50.000 de euro, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă livrării unui automotor.

”Eu am avut o datorie la CFR Călători, stabilită prin hotărâre judecătorească. În cele din urmă, am apelat la compensare și am livrat către CFR Călători, prin executor judecătoresc, un automotor. La rândul ei, CFR Călători trebuia să-mi plătească TVA aferentă, în valoare de 248.000 de lei. Din ianuarie am trimis factura, am făcut și somație, dar m-au tratat cu indiferență. S-au purtat cu mine ca niște interlopi”, a declarat Dumitru Anchidin pentru Club Feroviar.

Ferotrans TFI a livrat anul trecut un automotor către CFR Călători

insolvența CFR Călători topul OTF de călători trenul Ciumeghiu-Holod-Vașcău succes în transportul feroviarEl a precizat că automotorul Duewag 628 a fost livrat operatorului feroviar de stat la finele anului trecut, cu probele făcute și cu două tone de motorină. Între timp, Ferotrans a trebuit să plătească TVA către stat, chiar dacă nu primise banii de la CFR Călători.

”A trebuit să-mi asum și să plătesc eu TVA, pentru că altfel riscam penalități și chiar poprirea conturilor. Asta cu toate că ei (CFR Călători – n.red.) și-au dedus de mult TVA”, a mai spus omul de afaceri ieșean.

Datoria Ferotrans a izvorât dintr-un contract de închiriere din 2010

insolvența CFR Călători lucrări de reparații pe linia Gura Humorului-Ilva Mică
Gara Gura Humorului

Datoria omului de afaceri către CFR Călători a izvorât dintr-un contract încheiat în 2010 cu CFR SA, prin care operatorul feroviar privat a închiriat mai multe secții de circulație neinteroperabile, printre care și Dărmănești-Gura Humorului.

Pentru materialul rulant închiriat, CFR Călători i-a perceput o taxă suplimentară aferentă parcursului acestora pe traseul Dărmănești-Suceava (secție interoperabilă). Nu vom încerca aici să stabilim cine a avut dreptate, din moment ce Justiția s-a pronunțat definitiv și a obligat Ferotrans TFI la plata a 270.000 de lei, sumă care ulterior a depășit un milion de lei, prin penalitățile acumulate.

Secțiile închiriate de la CFR SA erau operate de Ferotrans TFI cu automotoare Duewag 628, importate la mâna a doua din Olanda. Unul dintre acestea a fost livrat către CFR Călători în contul datoriei. Automotoare de acest tip sunt utilizate și în momentul de față pe căile ferate române, de operatorul privat Interregional Călători.

Ferotrans TFI, cifră de afaceri de aproape patru milioane de lei

Societatea ieșeană Ferotrans TFI a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de 3.996.759 de lei și un profit de 1.579.024, potrivit ultimelor date disponibile la Ministerul Finanțelor Publice. Tot aici apar și datorii totale de 1.319.923 de lei, dar și creanțe de 2.076.742 de lei.

Compania, înființată în anul 2009, are ca principal obiect de activitate ”Transporturi interurbane de călători pe calea ferată”, însă între timp această activitate nu mai este prestată și figurează cu un singur angajat.

Insolvența CFR Călători. Punctul de vedere al societății de stat

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători a răspuns solicitării noastre și a dat un punct de vedere în legătură cu această chestiune, pe care îl redăm integral:

”Până la momentul prezent, la sediul CFR Călători nu s-a primit nicio cerere de chemare în judecată formulată de Ferotrans TFI SRL. Facem precizarea că firma Ferotrans TFI SRL a acumulat datorii la Sucursala CFR Călători Iași, problematica fiind gestionată de Sucursala Iași, față de care au luat naștere datoriile Ferotrans TFI SRL. În ceea ce privește afirmația dumneavoastră conform căreia patronul firmei, Dumitru Anchidin, susține că presupusa sumă ar reprezenta TVA aferentă livrării unui automotor, menționăm că acest automotor face obiectul unei tranzacții încheiată între părți pentru stingerea în procedura executării silite a sumei de 1.312.332,55 lei pe care Ferotrans TFI SRL o datorează CFR Călători în baza unei hotărâri judecătorești”.