spot_img
joi, octombrie 6, 2022
spot_img

FOTO InnoTrans 2022 Berlin: România, absențe pe (aproape) toată linia

România este absentă aproape pe toată linia de la cel mai mare târg de transport din perioada postpandemică, Innotrans 2022 Berlin, care și-a deschis marți porțile în capitala Germaniei. Spun aproape absentă pentru că firmele private din domeniul feroviar sunt prezente la târg, însă nici Ministerul Transporturilor și nici companiile feroviare de stat nu au niciun stand în pavilionul expozițional Messe Berlin.

Șase companii private românești, mai mari și mai mici, au standuri la InnoTrans. Este vorba de Atelierele CFR Grivița, Astra Vagoane Călători Arad, Softronic Craiova, Remarul 16 Februarie, RAAL SA și Flexibil SRL.Innotrans 2022 Berlin Despre primii patru nu avem prea multe de adăugat, numele lor fiind mari în industria feroviară românească și nu numai. Avem deci patru producători și reparatori de material rulant prezenți la târgul de la Berlin. Acestora li se adaugă Grampet Debrecen, care, deși nu este companie românească, ci maghiară, este controlată de grupul românesc Grampet, deținut de Gruia Stoica și Vasile Didilă.

Flexibil SRL și RAAL SA, la InnoTrans 2022 Berlin

Innotrans 2022 BerlinCu un nume mai puțin sonor decât cei enumerați până acum, Flexibil SRL este însă o companie care a acumulat la activ peste două decenii de experiență în dezvoltarea de produse anti-vibrație pentru vehiculele feroviare, furnizând soluții optime pentru fiecare proiect.
La rândul său, RAAL SA este producător de sisteme complete de răcire și schimbătoare de căldură, condensatori pentru agricultură, construcții, echipamente industriale și cu aplicabilitate în industria transporturilor. Nu în ultimul rând, RAAL SA este dezvoltator de soluții pentru răcirea echipamentelor feroviare.

Companiile feroviare de stat din România, absente de la Berlin

Toate aceste șase (plus una) companii au simțit că este momentul să facă o prezență de excepție la acest mare târg imobiliar din Europa și din întreaga lume. Mai ales în contextul în care tendința de mobilitate mai ales la nivel european se îndreaptă hotărât spre transportul feroviar.

Acest lucru nu l-au simțit însă și oficialii companiilor feroviare de stat. Și nici Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, condus de vicepremierul Sorin Grindeanu (PSD). Pentru că niciunii nu au standuri la InnoTrans 2022.

Unii ar putea cârcoti că statul n-are nicio treabă cu târgul de transport de la Berlin, care e destinat companiilor private. Nimic mai greșit! La InnoTrans au standuri companiile feroviare de stat din Europa și chiar din apropierea României. Vom enumera aici Deutsche Bahn (Germania), OBB (Austria), TCDD (Turcia) sau Ferrovie dello Stato și Trenitalia (Italia). În plus, unul dintre cele mai mari standuri aparține polonezilor de la PKP, care au venit și cu material rulant în incinta complexului expozițional.

Oficialii guvernamentali, numărați pe degetele de la o mână

De asemenea, și guvernele din diferite țări sau ministerele de resort au standuri generoase, prin intermediul cărora își prezintă ofertele de transport feroviar. Și nu vorbim aici doar de Europa. De exemplu, unul dintre cele mai mari standuri guvernamentale îi aparține Tunisiei.
Polonia a venit cu PKP Cargo, care expune inslusiv o locomotivă de ultimă generație. CFR Marfă este absentă. Polonia a venit cu PKP Intercity, inclusiv cu un vagon de călători garat pe una dintre liniile exterioare ale complexului expozițional. CFR Călători este absentă. Nici Compania Națională de Căi Ferate CFR SA nu are nici măcar un stand de 10 metri pătrați.

Cât despre reprezentarea guvernamentală, ce să mai vorbim? Ministrul Sorin Grindeanu nu a venit la târgul de la Berlin. În rest, sunt prezenți câțiva oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor, plus președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu, dar cum România nu are nici măcar o tarabă închiriată la InnoTrans, despre ce fel de promovare este vorba? Despre ce contacte de business?

Să mai menționăm faptul că dintre și așa puținii oficiali guvernamentali puțini au venit la Berlin cu trenul, așa cum a făcut semnatarul acestui articol.

Ultimele Articole