spot_img
marți, noiembrie 30, 2021
spot_img

BREAKING România a scăpat de procedura de infringement pe domeniul feroviar

La șapte luni de la declanșarea ei de Către Comisia Europeană, România a scăpat de procedura de infringement pe domeniul feroviar. Oficialii de la Bruxelles declanșaseră toamna trecută această procedură din cauza netranspunerii în legislaţia naţională a celor două directive aferente Pilonului Tehnic al Pachetului 4 Feroviar, respectiv Directiva de siguranţă şi Directiva de interoperabilitate.

Adrian Bărbulescu

infringement pe domeniul feroviar Măsuri susținere sector feroviar

Comisia Europeană a dispus acum clasarea cauzei 2019/0239 având ca obiect neîndeplinirea obligațiilor de comunicare a măsurilor de transpunere a Directivei (EU) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului din data de 11 mai 2016 privind siguranța feroviară.

Concret, România trebuia să asigure transpunerea în legislaţia naţională a Directivei menționate, în cadrul Pachetului 4 Feroviar – Pilonul Tehnic, şi să comunice la Bruxelles textele respectivelor prevederi naţionale până la data de 16 iunie 2019. Mai pe românește, mai bine de două treimi din statele membre ale UE au ales să amâne cu un an trecerea la Pachetul 4 Feroviar, acest lucru fiind permis de legislaţia europeană. Dacă era ”pe fază”, până la finele lui 2018 și România putea solicita motivat amânarea. Numai că autoritățile de la acea vreme ori au uitat de termenul limită pentru solicitarea amânării, ori s-au grăbit ulterior.

Am fost primii la semnat și ultimii la transpus în legislația națională

Cert este că țara noastră a fost printre primele din UE care au adoptat Pachetul 4 feroviar, dar apoi au ”uitat” să mai și transpună prevederile ei în legislația națională. Și așa ne-am ales cu procedura de infringement pe domeniul feroviar.

„În data de 23.07.2019, Comisia Europeană, prin Secretariatul General, a comunicat autorităţilor române Scrisoarea de Somare în Cauza 2019/0239 – având ca obiect necomunicarea măsurilor de transpunere în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European şi a Consiliului privind siguranţa feroviară şi în Cauza 2019/0238 – având ca obiect necomunicarea măsurilor de transpunere în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2016/797 a Parlamentului European şi a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană. Ministerul Transporturilor a solicitat Comisiei Europene, prin Ministerul Afacerilor Externe, prelungirea termenului de răspuns (până la data de 23.11.2019) la Scrisoarea de Somare menţionată mai sus, astfel încât, până la primirea unui răspuns din partea CE (referitor la solicitarea de prelungire a termenului de răspuns), Ministerul Transporturilor va depune toate diligenţele, conform domeniului său de activitate, pentru a aduce la îndeplinire transpunerea Directivei (UE) 2016/797 a Parlamentului European şi a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană şi a Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European şi a Consiliului privind siguranţa feroviară, în vederea soluţionării cât mai urgente a acestor cauze”, spuneau toamna trecută reprezentanţii Ministerului Transportului, într-un răspuns transmis la solicitarea Agerpres.

Întârzierea a dus la infringement pe domeniul feroviar

Oficialii MTIC precizau la vremea respectivă că întârzierea în transpunere a fost cauzată de mai mulţi factori, cum ar fi faptul că aceste directive acoperă un spectru larg de activităţi din domeniul feroviar aflate în atribuţia mai multor instituţii naţionale (CFR SA, Autoritatea Feroviară Română – AFER), dar, ca urmare a modificărilor survenite la nivelul componenţei Guvernului şi a Ministerului Transporturilor, procedurile de avizare a proiectelor care transpun directivele au fost reluate.

„La nivelul Ministerului Transporturilor s-a decis ca proiectul de act normativ care transpune Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2016 privind siguranţa feroviară să fie elaborată la nivel de Ordonanţă a Guvernului, deoarece prevederile din proiectul de act normativ nu fac parte din domeniul legilor constituţionale, nu afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, conform art. 115, alin. (6) din Constituţia României, republicată.

România, Franța și Grecia – ”pionerii” în domeniul feroviar european

România, prin AFER, şi Franţa şi Grecia, prin autorităţile naţionale de siguranţă, au semnat pe 11 iunie 2019, la Bucureşti, acorduri de cooperare cu Agenţia Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA), conform Directivei privind siguranţa feroviară şi a Regulamentului cu privire la ERA, două dintre iniţiativele legislative din cadrul Pilonului tehnic al Pachetului 4 Feroviar.infringement pe domeniul feroviar

Ceremonia de semnare a avut loc cu prilejul Conferinței Feroviare Internaționale care s-a desfășurat în perioada 11-12 iunie 2019 la București și Sinaia, în marja Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Ratificarea acestor documente a avut loc cu doar câteva zile înainte de intrarea în vigoare a ghișeului unic european în domeniul feroviar (one stop shop), pe 16 iunie.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole