Un apel pentru urgentarea investițiilor în infrastructura feroviară din Botoșani a fost făcut luni de deputatul social-democrat Dan Şlincu. Acum, că Ministerul Transporturilor a revenit PSD, rămâne de văzut dacă Sorin Grindeanu va răspunde la apelul colegului său din Botoșani.
Parlamentarul consideră că investiţiile în infrastructura feroviară pot genera o dezvoltare economică a zonei.
”Să lăsăm deoparte toate interesele de partid şi să facem eforturi comune, pentru absorbţia atât a fondurilor europene pentru infrastructură, cât şi a fondurilor din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a dezvolta regiunea de Nord-Est şi toată ţara, prin investiţii în căi ferate şi trenuri moderne. Nu putem să aducem investitori, să creştem, să devenim competitivi, să generăm plus-valoare, dacă nu investim în infrastructura feroviară, care va deveni un element principal în tranziţia către economia verde, nepoluantă. Trebuie să acţionăm cât mai repede pentru a electrifica şi moderniza atât calea ferată, cât şi garniturile de tren”, a declarat Dan Şlincu, citat de Agerpres.
Infrastructura feroviară din Botoșani, neelectrificată
Deputatul arată că în 2019 lungimea liniilor electrificate era de 4.029 de kilometri, reprezentând 37,4% din reţeaua de căi ferate în exploatare. De asemenea, numai 407 kilometri din reţeaua primară erau modernizaţi şi recepţionaţi, situaţi pe coridorul Rin-Dunăre.
CITEȘTE și Negocierile pentru formarea guvernului. Ce partid va prelua Ministerul Transporturilor
”Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2021-2025 estimează la 13,5 miliarde euro nevoile de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare în următorii cinci ani. Prioritatea alocării fondurilor şi depunerii proiectelor trebuie acordată judeţelor din Moldova şi mai ales judeţului Botoşani, care din cei 160 de kilometri de cale ferată nu are niciun kilometru de cale ferată electrificată”, a subliniat deputatul PSD.
Trebuie menționat faptul că municipiul Botoșani se află pe secția de cale ferată 511 Verești-Botoșani, linie simplă neelectrificată. Din gara Botoșani pleacă și sosesc zilnic doar 11 trenuri.