Infrastructura feroviară din Arad este cea mai modernă din România, a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.
Aceasta este formată din Gara Arad, dotată cu echipamente de ultimă generație, de tronsonul Curtici-Arad-Simeria, primul tunel feroviar construit în România în ultimii 30 de ani, respectiv de linia Arad-Timișoara-Caransebeș, care urmează să fie modernizată. CFR SA a publicat luni, 19 octombrie, anunțul de licitație privind modernizarea liniei feroviare Timișoara-Arad, valoarea estimată a contractelor fiind de 3,92 miliarde de lei (peste 800 milioane de euro). Investițiile în infrastructura feroviară a județului Arad depășesc un miliard de euro, potrivit oficialilor Ministerului Transporturilor.
Gara Arad a fost modernizată în cadrul proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Curtici-Simeria, parte a Coridorului feroviar paneuropean IV. Valoarea lucrărilor doar pe tronsonul Frontieră (Curtici) – Arad – Km 614, în lungime de 41 kilometri (din care face parte şi Gara Arad), este de 1,38 miliarde de lei. Din suma totală, investiţia în Gara Arad depăşeşte 334 milioane de lei. Din punct de vedere al complexităţii – număr de linii, număr de schimbătoare de cale, ramificaţii, instalaţii de semnalizare – staţia Arad este printre cele mai mari din Estul Europei, având în exploatare o lungime desfăşurată de aproximativ 35 km de linie de cale ferată şi 146 de schimbătoare de cale.
În altă ordine de idei, stadiul lucrărilor la tunelul T3 Bata km 559+967 – 560+570 avansează foarte bine. Acesta este un obiectiv realizat de Ministerul Transporturilor în cadrul contractului “Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici -Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan- European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2 și Tronsonul 3”, Subtronson 2b : Cap Y Barzava – Cap Y Ilteu. Aproximativ jumătate din reabilitarea căii ferate de la Arad la Simeria este deja finalizată, iar între Curtici și Arad s-au făcut deja teste cu trenuri care circulă cu viteze de 160 de km/oră. Termenul de finalizare este stabilit pentru martie 2023.
Infrastructura feroviară din Arad a atras investiții majore
Dezvoltarea sistemului feroviar din județul Arad a creat oportunitatea unor investiții majore, semnificative la nivelul Europei de Est. Este vorba despre realizarea terminalului intermodal de la Curtici și proiectul unui terminal intermodal nou, între Arad și Șag. Ambele sunt investiții private.
”Creșterea mobilității este o consecință importantă. Asta înseamnă că forța de muncă se va putea deplasa mult mai ușor înspre zonele industriale din această regiune, că studenții vor avea posibilitatea să călătorească în condiții mai bune, și nu în ultimul rând că se deschide perspectiva unui turism care să profite de potențialul obiectivelor din vestul țării. Aradul este pe primul loc în țară la acest capitol, și nu întâmplător, ci pentru că județul a fost bine administrat și pentru că avem un program de dezvoltare pe care îl aplicăm pas cu pas”, a precizat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, citat de Glasul Aradului.