103 infracțiuni la calea ferată, depistate de Poliția Transporturi în primele trei luni din 2021

4 mai 2021

Bilanțul Poliției Transporturi pe primele trei luni din 2021 indică faptul că au fost constatate 103 infracțiuni la calea ferată.

infracțiuni la calea ferată amenzi în trenuri amenzi de Sfânta Maria

Poliţiştii de la Transporturi au desfăşurat, în primele trei luni ale anului în curs, 1.297 de controale la nivel naţional pentru prevenirea furturilor de la călători, din vagoane sau de la infrastructura feroviară, precum şi pentru prevenirea accidentelor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Oamenii legii au acţionat, în primele trei luni ale anului, pentru protejarea persoanelor, a patrimoniului şi siguranţa transporturilor. În perioada ianuarie-martie 2021, poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, în sectorul transporturilor feroviare, navale şi aeriene.

103 infracțiuni la calea ferată. 56 de persoane au fost prinse în flagrant

În urma derulării acestor activităţi, au fost constatate 103 infracţiuni (24 judiciare, 72 economico-financiare şi șapte de altă natură), fiind identificate 107 persoane care au săvârşit infracţiuni, din care 56 în flagrant, iar trei persoane au fost reţinute sau arestate.

De asemenea, au fost depistaţi 15 urmăriţi, 151 de persoane cu semnalări, 6.404 călători frauduloşi, 151 de străini fără drept de şedere şi 93 de minori lipsiţi de supraveghere. Au fost aplicate 9.401 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.012.950 de lei.

Totodată, în cadrul acţiunilor organizate, au fost confiscate 2.822.000 de ţigarete, 280 kg de produse petroliere, trei autoturisme, 298,48 mc de material lemnos şi 500 kg de metale, valoarea acestora fiind de 8.503.000 de lei.

În primele trei luni ale anului 2021, Poliţia Transporturi a cercetat în dosarele penale instrumentate, 473 de persoane, fiind soluţionate 958 de dosare penale, dintre care 60 de dosare penale cu trimitere în judecată. De asemenea, în această perioadă, în cadrul dosarelor penale instrumentate şi pentru documentarea activităţii infracţionale, au fost efectuate la nivel naţional 343 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite că au săvârşit infracţiuni. (A.B.)