spot_img
luni, august 15, 2022
spot_img

Două trenuri sunt oprite din cauza unui incendiu de vegetație la Inotești, pe M500

Două trenuri de călători sunt oprite joi seara din cauza unui incendiu de vegetaţie la Inotești care se desfăşoară pe sute de metri liniar în apropierea căii ferate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, trenul de călători 1577 (Buzău-Galaţi), care era blocat în zona comunei Albeşti Paleologu din cauza focului, a reuşit să treacă de porţiunea afectată, însă alte două garnituri au fost oprite pe linii în zona Inoteşti, pe Magistrala 500.

Surse locale au declarat pentru Agerpres că este vorba despre trenurile de călători  IR 1662 (Iași-București Nord) şi R 5058 (Buzău-Ploiești Sud). La ora publicării acestei știri, primul avea o întârziere de 81 de minute, iar al doilea de 59 de minute.

Forţele de intervenţie care acţionează pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată au fost suplimentate.

Ultimele Articole