Încă o surpare de pământ între liniile de cale ferată de peste Pasajul Solventul din Timișoara

Încă o surpare de pământ s-a produs între liniile de cale ferată sub care se împinge chesonul pentru Pasajul Solventul din Timișoara.

Surparea a avut loc mai aproape de locul în care muncitorii se așteaptă să vadă luminița de la capătul tunelului, scrie Opinia Timișoarei.

Din fericire, precum în cazul celeilalte surpări, din ianuarie, aceasta nu pune în pericol circulația trenurilor, iar constructorii își pot vedea mai departe de treabă. ”Da, a existat o surpare apărută ieri (joi, n.r.). În urma discuțiilor cu specialiștii care au evaluat surparea apărută ieri, nu există nicio afectare a circulației trenurilor și, bineînțeles, nu a existat niciun pericol pentru circulația trenurilor. În momentul surpării, circulația a fost deviată pe altă linie, iar în cel mai scurt timp situația va fi remediată de constructor”, au explicat reprezentanții SRCF Timișoara.

Luna trecută, lucrările s-au oprit câteva zile, după ce subtraversarea celor 10 linii de cale ferată a provocat o surpare între șine, așa cum am scris atunci. Surparea s-a produs foarte aproape de Gara de Nord din Timișoara și a fost afectată circulația trenurilor. ”În 26.01.2025, după o etapă de împingere a chesonului, a apărut o surpare a terenului între liniile CF Rampa Veche și linia CF Rampa Mare. În 27.01.2025 s-a întrunit o comisie mixtă formată din antreprenor, beneficiar, supervizor, reprezentanții CNCFR SA – SRCF Timișoara, pentru a stabili condițiile de lucru în siguranță a execuției pasajului. Lucrările de împingere a chesonului se vor relua după emiterea de către proiectant a soluției de remediere, inclusiv a condițiilor de execuție cu perturbarea minimă a traficului feroviar. În urma surpării terenului pe zona liniei de garare în remiza SC Regio Călători SA, au existat perturbări în circulația feroviară. Circulația afectată de incident este reluată parțial în acest moment”, trasmiteau reprezentanții SRCF Timișoara. Ulterior, problema a fost rezolvată.

Contract în valoare de 132 de milioane de lei

Chesonul din beton, cu o lungime de 70 de metri, lățime de 28 de metri și înălțime de 9 metri, care practic va reprezenta pasajul propriu-zis, a fost finalizat anul trecut în noiembrie, iar o lună mai târziu a început străpungerea stratului de pământ și subtraversarea celor 10 linii de cale ferată.

Pasajul Solventul din Timișoara este construit în continuarea străzii Bogdăneștilor și va avea patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens. Va avea o lungime de 90 de metri, va trece pe sub 10 linii de cale ferată, va avea linii de tramvai, dar și trotuare și piste de biciclete, pe ambele părţi.

Contractul pentru actualizarea proiectului tehnic și execuție lucrări a fost câștigat prin licitație de o asociere formată din Spic (lider/Italia), Pod-Proiect (Iași) și Sylc Con Trans (Arad). Lucrările la Pasajul Solventul au o valoare de 132 de milioane de lei (inclusiv TVA), din care 43 de milioane de lei prin programul Anghel Saligny, iar restul, din bugetul local.

IN THE SPOTLIGHT

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România și Europa de Est Anul 2026 se anunță unul de referință pentru sectorul...

Ultimele Articole

Secret Link