Adunarea Generală a Acționarilor CFR Călători a aprobat zilele trecute scoaterea din contabilitate a două dormitoare de personal.
Adunarea Generală a Acționarilor CFR Călători a aprobat zilele trecute scoaterea din contabilitate a două dormitoare de personal, și anume cele din Turda și Lugoj, pe motiv că acestea înregistrează cheltuieli neamortizate ce împiedică radierea lor din scripte. Cele două dormitoare nu mai sunt utilizate de o bună perioadă de timp. Cele două dormitoare sunt amplasate în localitatea Turda pe strada Fabricii și în postul de revizie vagoane Lugoj.
Spațiile de odihnă sunt doar o parte a celor care au fost desființate în ultima perioadă, spune Iulică Măntescu, lider sindical. „Numărul dormitoarelor e în scădere pentru că întreținerea lor se face cu costuri uriaşe. Au fost construite ca nişte mastodonți, căci se odihneau în 24 de ore, 30-40 de echipe. Înainte existau 240 mii de salariaţi și circulau foarte multe trenuri, fiind nevoie de ele. Acum, pentru că întreţinerea şi amortismentul, lumina, gazele, păcura au costuri uriaşe s-a optat pentru cazarea în pensiuni. Înante erau dormitoare la fiecare depou, aşa erau proiectate gândite de comunişti”, spune el.
Care ar putea fi viitorul acestora
Asemenea altor active nefolosite ale companiilor de cale ferată, dormitoarele ar putea fi vândute sau închiriate de către CFR Călători. Pot fi transformate în azile de bătrâni sau pentru femeile abuzate. „Cel de la Bucureşti Triaj e de doi ani închis. S-ar preta dacă primăria ar opta să îl facă azil de bătrâni sau pentru femeile abuzate de soți etc”.
Decât să stai cu ele nefolosite, dărăpănate, aceste dormitoare, la fel ca materialul rulant ar putea aduce bani. „Nu ştiu de ce nu s-a încercat vânzarea lor mai de mult, la fel ca locomotive neexploatate ce pot fi închiriate. Decizia a fost de a nu le băga în piaţă, căci, vezi Doamne, ajutăm operatorii concurenţi. Oricum, ei s-au descurcat, căci au adus din China, Polonia vagoane, iar CFR Marfă a rămas cu locomotive devastate pentru care au plătit taxe non TUI”.
Se impune o exploatare mai bună a activelor existente. „Să vă dau un exemplu. Sunt depouri cu dormitoare foarte mari. Acolo, în loc să încălzeşti toată clădirea cu 30 şi ceva de camere, poți încălzi doar 7-8 camere dacă vei cumpăra o centrală şi atunci nu te mai trimite nimeni la pensiune. Statul se poate implica pentru investiţii, nu pentru exploatare”, spune el.
Costurile de funcționare îngrijorează conducerea CFR Călători
Club Feroviar a relatat aici că managementul CFR Călători este îngrijorat de costurile de funcționare. Motivând că Ordonanța Trenuleț le cere economii, unii dintre aceștia au dispus raționalizarea căldurii din dormitoare. 10 grade e o temperatură prea mare, așa că, drept consecință, se închid centralele termice. Căldură cu program în dormitoarele mecanicilor.
Angajați ai CFR Călători vor fi nevoiți să se odihnească după o zi de muncă în dormitoare înghețate, în urma unor ordine date de șefi ai unor depouri din țară.
Situația este certă la Timișoara, regională în cazul căreia Club Feroviar a consultat ordine de serviciu date de conducere. Situația ar fi identică și la alte regionale, potrivit informațiilor deținute de sindicaliști.