spot_img
vineri, martie 24, 2023
spot_img

VIDEO Imagini de pe tronsonul Gurasada-Simeria, unde se modernizează calea ferată

Asocierea „FCC – Astaldi – Convensa, tronson 3” a dat publicității imagini de pe tronsonul Gurasada-Simeria, unde se lucrează la modernizarea căii ferate.

Pe șantierul liniei de cale ferată se lucrează concomitent în mai multe puncte, atât la lucrările complexe care presupun realizarea de poduri și pasaje rutiere, cât și la infrastructura de pe traseul feroviar vechi. Lucrările sunt executate de Asocierea „FCC – Astaldi – Convensa, tronson 3”, formată din FCC Construcction SA, Astaldi S.p.A și Contratas Y Ventas SA, lider fiind FCC.

La pasajul rutier care va face legătura între Cartierul Grigorescu din Deva și restul orașului au fost construite pilele, fiind nevoie de realizarea suprastructurii plane. De asemenea, infrastructura feroviară din zona gării din Deva a fost modernizată în mare parte. Aici sunt programate lucrări de refacere a peroanelor cu copertine, construirea a trei pasarele pietonale, lucrări la terasamente pentru toate liniile din stații, lucrări de energoalimentare etc.. Totodată, clădirea gării va fi reabilitată în întregime, informează ziardehunedoara.ro.

Imagini de pe tronsonul Gurasada-Simeria. Ce urmează

Următoarele puncte de pe traseu, unde se fac construcții complexe sunt cele trei poduri feroviare de peste Râun Mureș, între Deva și Ilia. La pasajul din zona localității Leșnic au fost turnate culele, urmând să fie realizată suprastructura feroviară. Cele trei poduri vor avea o deschidere centrală mai mare de 110 metri.

Lotul de cale ferată Simeria – Gurasada, parte a Coridoului IV Pan European, are o lungime de 41 de kilometri. Lucrările de reabilitare au început anul trecut și au ca scop realizarea unei infrastructuri feroviare adecvate pentru trenuri care vor circula cu o viteză de 160 de km/h. Conform proiectului, lucrările sunt programate pentru a fi încheiate în anul 2023. În momentul de față, stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 21%, conform datelor oferite de către constructor.

Ultimele Articole