duminică, februarie 18, 2024
spot_img

Iarna pe calea ferată: automotor privat defect, trenuri întârziate și anulate

Pentru a doua zi consecutiv în 2024, iarna pe calea ferată se manifestă cu putere, fiind ninsori abundente și viscol în partea de est a țării. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că sunt trenuri întârziate, altele sunt anulate, iar un automotor al Regio Călători s-a înzăpezit și a rămas defect.

Administratorul infrastructurii a precizat că marți dimineață circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași și Galați, din cauza vântului puternic, viscolului și temperaturilor scăzute.

Pe raza SRCF Galați, pe distanța Mărășești – Tecuci (fir I și II) în contextul condițiilor meteo nefavorabile (vânt puternic și viscol), circulația automotoarelor este permisă doar cu antemergător (locomotivă Diesel sau electrică). Pe distanța Brăila – Făurei (vânt puternic și viscol), trenurile circulă cu restricție de viteză de 70 km/oră.

În stația Mărășești, în cursul nopții, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului, circulația feroviară a fost îngreunată și mai multe trenuri de călători au înregistrat întârzieri, fapt despre care a relatat și Club Feroviar aseară. A fost afectată circulația a opt trenuri de călători (R 7574, RE 11064, IR 1664, IR 1665, RE 11065, R 7575, R 7576, IRN 402).



Iarna pe calea ferată. Restricții de viteză și trenuri anulate la Regionala Iași

Pe raza SRCF Iași, din cauza ninsorii și a viscolului, pe distanța Leșu Ilvei – Poiana Ilvei și Lunca Ilvei – Coșna se circulă cu restricție de viteză de 50 km/oră.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile a fost afectată circulația a 10 trenuri de călători, care au întârziat la expedierea din stațiile CF Iași și Bacău: R 5423, R 6414, R 11437, R 6447, R 1062, IRN 1668 , R 11413, R 5481, IC 559, IR 1859.

De asemenea, la solicitarea CFR Călători, 11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iași.

Automotor Regio Călători defect între Hârlău și Iași

În prezent, pe raza SRCF Iași, pe linia neinteroperabilă Hârlău – Iași, din cauza zăpezii abundente și a viscolului, trenul R 11404 (Regio Călători) s-a defectat și așteaptă locomotivă de ajutor.

”Personalul feroviar este activat și intervine operativ în zonele unde se înregistrează probleme, astfel încât să fie asigurată continuitatea traficului feroviar. CFR SA, prin comandamentele locale, urmărește permanent evoluția fenomenelor meteo și menține legătura cu operatorii de transport feroviar de călători, astfel încât toate măsurile de circulație impuse pe rețeaua feroviară în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice să asigure continuitate și legături inclusiv pe raza județelor afectate fenomene meteo nefavorabile. Adresăm scuzele necesare călătorilor, în situația în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinație, însă toate măsurile de circulație adoptate în această perioadă sunt necesare pentru a menține condițiile optime și de siguranță pe rețeaua feroviară”, se arată în finalul comunicatului CNCF CFR SA.

Ultimele Articole