spot_img
marți, ianuarie 25, 2022
spot_img

Hotel lângă gara Bartolomeu din Brașov, construit cu avizul CFR SA

O firmă din Râșnov va construi un hotel lângă gara Bartolomeu din Brașov, însă numai cu respectarea unor restricții impuse de avizul eliberat de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

hotel lângă gara Bartolomeu modernizarea stației Bartolomeu Sistemul feroviar din Zona Metropolitană Brașov
FOTO Metropola.info

În ședința de săptămâna trecută, membrii Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Brașov au analizat un proiect propus de un investitor din Râșnov, ce vizează construcția unui hotel cu șase etaje, pe un teren din vecinătatea gării Bartolomeu, unde a funcționat motelul Dreher, care a ars în 2014.

Ținând cont că terenul vizat este foarte aproape de liniile de cale ferată, o parte chiar în zona de protecție feroviară, urbaniștii au avizat proiectul cu mențiunea că vor trebui respectate toate prevederile pe care responsabilii CFR SA le-au notat în avizul menționat. Astfel, lucrările de demolare ale clădirilor care au mai rămas din fosta unitate de cazare și de construcție a noului hotel vor trebui să se deruleze doar în perimetrul privat, notează publicația Biz Brașov.

Clădirea propriu-zisă ar urma să fie amenajată la o distanță de 29,14 metri față de axul liniei I din stație. Parcarea se va construi în zona de siguranță CF la o distanță ce variază între 12,2 și 13,61 metri de axul primei linii. Potrivit analizei celor de la CFR, lucrările nu afectează alte construcții cu specific feroviar.

În plus, potrivit avizului CFR SA, împrejmuirea hotelului ar urma să fie realizată din materiale ușoare, dublate de un gard viu.

Hotel lângă gara Bartolomeu. Proiectul a obținut certificat de urbanism

Rămas viran de șapte ani de zile, după ce motelul Dreher a ars, terenul de pe Calea Făgărașului din vecinătatea gării Bartolomeu ar urma să intre într-un proces de regenerare urbană.

În vederea realizării investiției, inițiatorul proiectului, firma Best Hospitality din Râșnov, a obținut și un certificat de urbanism anul trecut în luna august. Firma râșnoveană a fost înființată anul trecut și îi are ca acționari pe Ioan Sorin Chișcari și pe Gheorghe Craiu Tocitu, care derulează afaceri în domeniul ospitalității și dezvoltărilor imobiliare prin alte firme. (A.B.)

Ultimele Articole