marți, decembrie 10, 2024
spot_img

Hoț de relee CFR, arestat la Constanța. Furtul a pus în pericol siguranța circulației

Un hoț de relee CFR a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Prin fapta sa, bărbatul de 37 de ani a dat peste cap traficul feroviar de mărfuri dintre triajul Palas și Portul Constanța.

Cazul este cercetat de Parchetul Judecătoriei Constanța, informează Europa FM. Polițiștii de la Serviciul Siguranță Transporturi Constanța îl căutau de aproape două luni pe suspectul care a pus în pericol siguranța traficului feroviar.

După cum a scris Club Feroviar, pe 8 septembrie a.c., la ora 23:35 impiegatul de mișcare din Stația Port B a observat că pe aparatul de comandă, sectoarele 1AD, 2AD, Firul 1 și 2 de pe relația Constanța Vii – Constanța Port ZB apar ocupate. În urma verificărilor pe teren făcute de către personalul specializat al SRCF Constanța s-a constatat că dulapul CFR DPR X/XF a fost devastat de persoane necunoscute. Din interiorul acestuia lipseau 24 de relee de la sistemul de semnalizare.

S-a circulat la cale liberă

Până la remedierea situației, care s-a reușit luni, data de 9 septembrie a.c. în jurul orei 12.20, circulația pe firele 1 și 2 Constanța Vii  –  Constanța Port ZB s-a făcut la cale liberă. ”A fost sesizată Poliția Transporturi și depusă plângere penală, valoarea pagubei fiind de aproximativ 100.000 de lei. SRCF Constanța va depune plângere și se va constitui parte civilă în acest dosar”, anunța la vremea respectivă SRCF Constanța.

Paguba produsă este de 330.000 de lei. CFR Constanța s-a constituit parte civilă. În urma probelor adunate, polițiștii de la Transporturi au descins la domiciliul individului și l-au reținut inițial pentru 24 de ore, iar apoi magistrații au decis arestarea lui.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole