În condițiile în care Bucureștiul este împânzit de treceri la nivel cu calea ferată cu bariere, politicienii vin cu propuneri care dublează practic pasajele denivelate existente. În acest timp, în alte zone nu există alternative. Un ”exemplu” în acest sens este dat de primarul ales al Sectorului 2, Rareș Hopincă, care vrea să construiască un pasaj peste calea ferată la Obor, la doar câteva sute de metri de unul început pe vremea lui Adriean Videanu și finalizat în mandatul lui Sorin Oprescu.
Viitorul edil a fost invitat la emisiunea ”Cu Gândul la București”, în care a prezentat primele proiecte pe care vrea să le pună în aplicare după ce va prelua mandatul. Rareș Hopincă a spus că vrea să construiască trei pasaje în sector, care ar putea rezolva problema traficului în zonele respective. Două dintre ele sunt așteptate de ani buni de bucureșteni, în vreme ce utilitatea celui de-al treilea este cel puțin discutabilă.
”Vorbim despre câteva pasaje extrem de importante. Și începem cu pasajul peste calea ferată de la Petricani. Zona aceasta trebuie tratată cu foarte multă atenție, dar și cu responsabilitate. Zona are o importanță deosebită în ceea ce înseamnă PIB-ul național al României”, a spus Rareș Hopincă. Potrivit edilului ales, pasajul ar putea fi construit în doi ani.
”Al doilea pe lista de priorități este pasajul din zona Andronache-Colentina-Fundeni. Din nou, rezolvă un nod de trafic extrem de important pentru Sectorul 2 și pentru Capitală. Al treilea pasaj se referă la zona Baicului-Gara de Est-Doamna Ghica. Aici avem nevoie de o rezolvare complexă. Pentru că din cauza căii ferate din acea zonă, o bună parte a Sectorului 2 este izolată”, a mai declarat Rareș Hopincă.
Pasajul de la Petricani, așteptat de ani buni de bucureșteni
Să le luăm pe rând. Utilitatea primului pasaj nu este pusă de nimeni la îndoială, pentru că la bariera Petricani se formează cozi interminabile de mașini, mai ales în timpul sezonului estival, când circulă Trenurile Soarelui.
În plus, aici au avut loc mai multe accidente, dintre care cel mai mediatizat a fost cel în care a murit, pe 17 iulie 2013, omul de afaceri Nae Nicolae, patronul echipei de fotbal „FC Ştefăneşti“, apropiat al latifundiarului Gigi Becali şi finul lui Sergiu Sechelariu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor). Mașina lui de lux a fost lovită atunci de trenul IR 1681 București-Constanța, după ce șoferul a făcut slalom printre bariere.
CITEȘTE și FOTO-VIDEO Trecerile la nivel din București, pericol public. Ce fac primarii
Planuri pentru construcția unui pasaj la Petricani au mai existat, însă au rămas doar pe hârtie. Fostul edil general Gabriela Firea a promis că se va construi aici un pasaj, însă în mandatul ei (2016-2020) nu s-a întâmplat nimic concret. Apoi, și succesorul ei, Nicușor Dan, a spus că vrea să construiască pasajul, dar că primarul din Voluntari, Florentin Pandele (soțul Gabrielei Firea) nu-i răspunde la telefon. Trebuie precizat faptul că pasajul ar avea o rampă în București și una în orașul Voluntari. Ulterior, în campania electorală pentru Primăria Capitalei din acest an, Firea a venit din nou cu promisiunea pasajului, însă bucureștenii nu i-au mai dat votul pentru a reveni ca primar.
CGMB a votat încă din 2019 indicatorii pentru Pasajul Andronache
Cel de-al doilea pasaj, cel de la Andronache, este la fel de necesar și solicitat de ani buni de cei care circulă cu mașinile prin zonă.
Acesta ar urma să supratraverseze tot Magistrala feroviară 800 București-Constanța. Și în acest caz au fost promisiuni de-a lungul anilor. Consiliul General al Municipiului București a aprobat chiar și indicatorii tehnico-economici, încă din 2019, din care reieșea că ar fi costat aproape 200 de milioane de lei și că lurările ar fi urmat să dureze doi ani. Și acest pasaj a fost promis de Gabriela Firea în campania electorală din primăvară.
Pasaj peste calea ferată la Obor, aproape de Străpungerea Doamna Ghica-Chișinău
Ajungem la cel de-al treilea pasaj pomenit de Rareș Hopincă, cel de la Baicului. Sigur, eliminarea oricărei treceri la nivel cu calea ferată reprezintă un lucru benefic, pentru că se elimină accidentele rutiere și nu mai este stânjenită circulația feroviară.
La Baicului, trecerea peste liniile care intră în Gara Obor este dotată cu bariere manuale, de lemn, care sunt acționate de către un angajat al CFR SA care dă la manivelă. O situație care nu face cinste unei capitale europene din secolul 21.
Însă tocmai de aceea în mandatul de primar general al lui Adriean Videanu a început construcția Străpungerii Doamna Ghica-Chișinău. Pasajul peste calea ferată care supratraversează linia ferată de legătură dintre Gara Obor și Pantelimon, pe Magistrala 800, a fost inaugurat cu mare fast pe 3 decembrie 2012 de către primarul general Sorin Oprescu și premierul de la acea vreme, Victor Ponta.
Străpungerea se află la doar câteva sute de metri de bariera de la Baicului, unde traficul rutier s-a diminuat semnificativ de când a fost deschisă prima. Iar nicio parte din Sectorul 2 nu mai este izolată, în ciuda afirmațiilor lui Hopincă.
Trebuie precizat faptul că despre pasajul de la Baicului s-a mai vorbit și în mandatul actualului primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR). Ba chiar Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat în 2021 un proiect de Hotărâre prin care se cerea finanțare pentru acest pasaj prin Programul Anghel Saligny. Atunci, valoarea totală a proiectului era de 157.337.201,66 lei inclusiv TVA, din care 134.510.257,49 lei, inclusiv TVA urmau să fie finanţaţi de la bugetul de stat, iar restul din bugetul local.
La Gara Titan Sud, calea ferată este traversată la nivel
Ar fi însă nevoie de pasaje peste calea ferată în alte zone, unde traversarea liniilor nu este posibilă decât pe la barieră. Nu mai departe de sectorul vecin, 3, condus de Robert Negoiță, coleg de partid cu Rareș Hopincă, linia care iese din Gara Titan Sud și se îndreaptă spre Oltenița (secția de circulație 801) este traversată de mașini pe la o trecere la nivel dotată cu semnale luminoase și acustice, fără bariere.
Negoiță voise să ”rezolve” altfel problema, așa cum am mai scris, desființând pur și simplu calea ferată. Cererea sa a fost însă respinsă de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, din motiv că, perfect justificat, ea este folosită de foarte mulți navetiști, care odată ajunși în București au legătură directă cu metroul.
Aici chiar ar fi nevoie de un pasaj peste calea ferată, deoarece traficul feroviar este mult mai intens decât la Baicului. Iar Rareș Hopincă ar putea să convină un proiect comun cu Robert Negoiță, deoarece calea ferată este în Sectorul 3, dar mai apoi Șoseaua Dudești Pantelimon continuă în Sectorul 2.