spot_img
marți, octombrie 4, 2022
spot_img

Guvernul va modifica OUG64. Reparatorii de material rulant ar putea fi incluși

Guvernul va modifica cel târziu săptămâna viitoare OUG64, sfera contractelor a căror ajustare valorică este permisă urmând să fie extinsă. Cel mai probabil vor intra aici și prestatorii de servicii din domeniul materialului rulant, fără activități de consultanță însă.

Câteva detalii au fost oferite joi de Ionuț Cristian Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Întrebat de Club Feroviar dacă în viitoarea formă, OUG 64 va include și fabricanții sau reparatorii de material rulant, în urma consultărilor la nivelul conducerii ministerului, Săvoiu a răspuns afirmativ, în sensul că „va cuprinde pe toată lumea”.

După cum a explicat aici Club Feroviar, și în urma consultării unor avocați specializați în achiziții publice, reparatorii de material rulant sau fabricanții acestuia nu beneficiază de prevederi. Săvoiu a adăugat că trebuie să înțelegem și punctul de vedere al Guvernului, respectiv că trebuie să existe un echilibru între veniturile și cheltuielile bugetare.

Prezent la discuții, Gabriel Stanciu, director general Alstom Transport România, Bulgaria și Moldova a opinat că ar fi bine dacă formulele de calcul pentru indexarea contractelor ar fi stabilite diferențiat pe ramuri ale infrastructurii, cum ar fi drumuri, căi ferate etc. Sunt specificități diferite, a explicat el.

Participanții la o discuție care a avut loc la sediul AFER între conducerea instituției și reprezentanți ai firmelor de construcții feroviare au opinat că ar fi bine să existe 15 materiale ale căror prețuri sunt luate în calcul, nu zece ca în prezent.

Discuțiile au privit cadrul de reglementare național și european pentru lucrări de construcție nouă, modernizare, reabilitare, reînnoirea căilor ferate, mai precis reglementările HG 108/2020 (Directiva 2016/797), standardele STI, elementele constitutive de interoperabilitate ECI, OMT 290/2000.



Concluziile întâlnirii

AFER realizează acțiuni de ajutor, nu milițienești ale firmelor de construcții care fac lucrări, a explicat Nicolae Sandu, director al Organismului Notificat Feroviar Român. „Acțiunile nu sunt ca ale milițienilor, să stăm pitiți dupa copac, să vedem când strangeți șurubul două ture, și nu trei, sunt gândite ca acțiuni de ajutor”, a spus el.

Pentru exemplificare, Nicolae Sandu a menționat rezultate ale unor verificări efectuate în primăvara anului pe km 614-Simeria. Nu s-au putut prezenta dovezi ale condiției de frânare recuperativă, colectare la sol a datelor energetice, dovezi ale deținerii certificatului CE la linia de contact, dovezi că aparatele de cale sunt certificate pentru partea de detectare a trenurilor.

În mare, oficialul AFER a subliniat că există două situații diferite. Cea a lucrărilor de infrastructură deja executate, caz în care aducerea acestora la cerințele actuale e dificilă și cea a lucrărilor noi, ce încep acum, când cerințele europene, naționale, AFER, trebuie respectate încă din faza de proiectare.

Una dintre cerințele recente ale CFR în partea de proiectare este ca înainte de achiziționarea echipamentelor și după stabilirea soluțiilor tehnice să se obțină acordul ERA.

Nicolae Sandu a atras atenția constructorilor și asupra obligativității acestora de a respecta cerințele privind utilizarea infrastructurii de către persoanele cu mobilitate redusă (handicap). El a dat exemplul unor rampe de cărucioare cu pantă de 45 de grade care nu puteau fi urcate nici măcar de persoane obișnuite, darămite de cărucioare. Problema este una importantă, iar la dublarea liniei spre Otopeni clarificarea dimensiunilor de acces pentru categoria menționată de persoane a durat nu mai puțin de două luni.

Întâlnirea de joi face parte dintr-o serie mai lungă de întâlniri cu firmele și entitățile din industria feroviară, inițiate de directorul general AFER, Constantin Andronache.

Ultimele Articole