spot_img
miercuri, iulie 6, 2022
spot_img

Guvernul privatizează falimentul. Acțiunile CFR Marfă, de vânzare

CFR Marfă rămâne, deocamdată, o companie de stat, dar Guvernul ia în discuție vânzarea unui pachet minoritar de acțiuni, a afirmat vineri președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la B1 TV.

Invitat la B1 TV, Bogdan Chirițoiu a dat asigurări că transportatorul național de marfă va rămâne sub controlul statului, iar situația companiei va fi discutată luna viitoare la Bruxelles unde s-ar putea stabili sub ce formă se va face restructurarea și plata ajutorului de stat de peste 500 de milioane de euro, potrivit Economedia.

Despre scenariul unei privatizări parțiale se discută de la începutul lunii aprilie, atunci când Ministerul Transporturilor a lansat o licitație pentru analiza privatizării ROFERSPED și IRLU, filiale ale CFR Marfă.
Este puțin probabilă însă vânzarea de acțiuni ale CFR Marfă cum pierderile companiei și datoriile sunt cu mult mai mari decât valoarea de piață. Mai degrabă pare a fi vorba de vânzarea acțiunilor ROFERSPED și IRLU.
Club Feroviar a explicat aici decizia unei posibile privatizări, nu însă a CFR Marfă, ci a companiilor rezultate după ce compania de stat returnează ajutorul de stat.

Bogdan Chirițoiu a explicat cum se vor desfășura negocierile dintre România și Comisia Europeană pentru „salvarea” CFR Marfă. „Guvernul vine cu propuneri, Comisia vede dacă poate să le accepte. Restructurarea CFR Marfă este scopul întâlnirii. Comisia trebuie să accepte că planurile noastre de restructurare sunt compatibile cu legislația europeană. Ce spune legislația UE: nu poți să ții în viață o companie care nu este profitabilă pentru că atunci afectezi concurența, le faci rău celorlalte companii care trebuie să își desfășoare activitatea. Dosarul trenează de mult timp, eu sper să-l terminăm până la sfârșitul anului. Este însă un moment bun pentru transportul feroviar pentru că multă marfă din Ucraina trebuie deviată prin România, vedem cât de important este să avem un CFR Marfă care merge bine… Să fructificăm această oportunitate. Pentru viitorul apropiat, CFR Marfă rămâne o companie de stat, nu discutăm despre o privatizare completă, dar este posibil să discutăm vinderea unui pachet minoritar. O cedare a controlului nu este în discuție din ce știu”, a explicat Președintele Consiliului Concurenței la B1 TV.

Ultimele Articole