Guvernul Merkel semnează cu Deutsche Bahn un acord de 62 miliarde de euro

14 ianuarie 2020

Germania a lansat un plan de 86 de miliarde de euro (95 de miliarde de dolari) pentru a moderniza şi extinde reţeaua de căi ferate, o decizie menită să facă sectorul transporturilor mai ecologic. Un acord în acest sens a fost semnat marți de către Guvernul Merkel și Deutsche Bahn.

Doru Cireașă

Planul pe zece ani nu se referă doar la modernizarea căilor ferate, a podurilor şi a vagoanelor, ci şi la îmbunătăţirea capacităţii şi electrificarea mai multor rute pentru a-i convinge pe pasageri să renunţe la maşini şi avioane în favoarea trenurilor, potrivit Bloomberg, citat de Agerpres.

Guvernul federal va asigura o finanţare de 62 de miliarde de euro, în timp ce compania de căi ferate Deutsche Bahn AG va veni cu 24 de miliarde de euro.

“Va fi deceniul căilor ferate”, a afirmat ministrul Transporturilor, Andreas Scheuer, la o ceremonie în Berlin.

Acordul semnat marţi între Guvernul cancelarului Angela Merkel şi firma de stat Deutsche Bahn face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a infrastructurii Germaniei şi de reducere a emisiilor de carbon, în special din transport şi generarea energiei. Alte măsuri includ taxe mai ridicate pentru zborurile aeriene interne şi stimulente pentru eficientizarea încălzirii locuinţelor. Până în 2030, principalele oraşe germane vor fi conectate printr-o reţea de trenuri care vor circula la intervale de 30 de minute

Deutsche Bahn, care are 11.000 de angajaţi, operează cea mai lungă reţea de cale ferată din Europa, aproximativ 39.000 de kilometri. Operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn este sub presiune din partea călătorilor pentru a-şi îmbunătăţi serviciile şi a reduce întârzierile trenurilor. De asemenea, compania se confruntă cu probleme financiare, datoria sa ajungând la 20 de miliarde de euro, iar deficitul de finanţare ar urma să atingă cinci de miliarde de euro până în 2023, avertizează analiştii.

Strategia Deutsche Bahn: O cale ferată puternică

Anul trecut conducerea Deutsche Bahn a prezentat noua strategie a holdingului, numită „O cale ferată puternică”. Strategia a fost prezentată Consiliului de Supraveghere. Unul dintre țeluri este respectarea obiectivului climatic în Germania. “Ne angajăm să ne îndeplinim responsabilitățile față de societate”, spunea Richard Lutz, CEO DB.

În viitor, compania se va concentra pe îmbunătățirea constantă a activității sale principale. “Germania va îndeplini obiectivele climatice numai dacă reușim să mutăm traficul către calea ferată de o manieră masivă în în următorul deceniu”, a declarat directorul DB, Richard Lutz. “Germania are nevoie de o cale ferată puternică: pentru climat, pentru oameni, pentru economie și nu în ultimul rând pentru Europa. DB recunoaște responsabilitatea pe care o avem în societate și ne concentrăm toate eforturile pentru construirea unui sistem feroviar puternic”.

Noua strategie generală, „Strong Rail”, oferă un cadru mai amplu care să clarifice ce reprezintă Grupul DB și ce direcție va avea în viitor. Noua strategie vizează principalele obiective de politică privind transportul și climă ale guvernului german.

Mesajele fundamentale ale DB

Obiectivele climatice ale Germaniei pot fi atinse numai prin strategia „Rail Strong”. Aceasta se concentrează pe activitatea principală a DB. Astfel, DB Schenker este privit ca oferind un sprijin esențial DB Cargo pe calea creșterii profitabile. DB Arriva are o relevanță strategică mică pentru construirea unei rețele feroviare puternice și ar trebui, prin urmare, să fie vândută.
Transportul pe distanțe lungi își va dubla afacerile.

  • Transportul pe distanțe lungi al DB va înregistra dublarea numărul de pasageri la peste 260 de milioane pe an.               Acest lucru se va face cu un efort enorm, dar adăugarea de conexiuni mai directe și trenuri mai frecvente va contribui la atingerea acestui obiectiv. Peste 30 de orașe mari se vor bucura de conexiuni de două ori pe oră între orașele din Germania.
  • DB va adăuga un miliard de noi pasageri regional și local.
  • DB Cargo își va majora volumul traficului feroviar în Germania cu 70%.
  • DB va colabora cu guvernul german pentru extinderea capacității rețelei feroviare cu 30%.
  • DB va intra într-o nouă eră cu Digital Rail.
  • Stațiile DB vor deveni hub-uri pentru mobilitatea de ultimă oră.
  • DB va angaja 100.000 de angajați noi în următorii ani.
  • DB va avea mai multe trenuri și va oferi mai multe conexiuni decât oricând.
  • DB va colabora, de asemenea, cu organismele clientului pentru a moderniza aproape 1000 de trenuri în transportul regional și local, permițându-le să transporte până la 12% mai mulți pasageri.

“Bineînțeles, este clar că o rețea feroviară puternică trebuie să fie legată de alte moduri de transport și trebuie să aibă o perspectivă internațională, deoarece așteptările clienților noștri de pasageri și de mărfuri nu se opresc la granițele noastre și nu pot fi îndeplinite doar de către intermediul serviciile feroviare. Vom evalua participatiile noastre majore, în funcție de modul în care acestea pot contribui la construirea unui sistem feroviar puternic. DB Schenker (divizia de logistică) întărește afacerile noastre de transport feroviar în Europa și este astfel o parte integrantă a grupului nostru”, spunea Richard Lutz.