spot_img
marți, februarie 7, 2023
spot_img

Guvernul aprobă ajutorul de stat pentru CFR Călători

Guvernul discută în ședința de sâmbătă ajutorul de stat pentru CFR Călători propus în valoare de 210 milioane lei.

Ordonanța „privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ,,CFR Călători” – S.A.” prevede acordarea unui ajutor de stat de 210,346 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro). Acesta va fi utilizat pentru compensarea pierderilor rezultate din activitatea de exploatare, estimate pentru perioada 16.03.2020 – 31.12.2020, astfel cum a fost autorizat prin Decizia C(2022) 759 final.

Plata ajutorului de stat se va efectua până la 30.06.2022. Suma necesară plății ajutorului de stat individual este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, aprobat prin Legea 317/2021.

Măsura, autorizată de Comisia Europeană, de acordare a unui ajutor de stat Societății Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. pentru acoperirea pierderilor generate de măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru perioada 16.03.2020-31.12.2020, va asigura funcționarea Societății Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A., cu menținerea standardelor de securitate și siguranță în vigoare, în condițiile unui program de operare afectat de pandemie.

Ajutorul de stat pentru CFR Călători, aprobat la Bruxelles

Ajutorul de stat pentru Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători a fost deja aprobat de Comisia Europeană pe 8 februarie 2022, așa cum a anunțat la vremea respectivă Club Feroviar.

„Această măsură va permite României să compenseze CFR Călători pentru pagubele suferite în perioada 1 aprilie – 31 august 2020, ca o consecinţă directă a restricţiilor introduse. Ajutorul va lua forma unei majorări de capital”, a informat atunci Comisia Europeană, printr-un comunicat de presă.

Compensarea pierderilor din pandemie a fost discutată în Guvern în vara lui 2021, dar oficializată abia acum.

Conform unui memorandum privind ajutorul de stat pentru CFR Călători, discutat de Guvernul de la Bucureşti în data de 25 august 2021, „începând cu luna martie 2020 şi până la finalul lunii decembrie 2020, s-a înregistrat o pierdere cumulată cauzată de efectele pandemiei de COVID-19 în perioada 1 aprilie – 31 august 2020 de 210.345.527 lei”.

Ultimele Articole