marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Gruia Stoica joacă alba-neagra cu acțiunile GRAMPET

Alba-neagra cu acțiunile GRAMPET. Patronul GRAMPET, Gruia Stoica, a ajuns să datoreze peste un milion de euro colaboratorilor săi în contul unor acțiuni ale acestora, cumpărate de la ei, dar neplătite. Pe lângă problemele pe care le are în acest moment cu băncile și sechestrul impus de ANAF, în cazul unui litigiu toate deciziile luate în AGA Grampet pot fi anulate de instanță, ceea ce va duce cu siguranță la alte probleme care mai de care mai încâlcite.

Patronul GRAMPET Group, Gruia Stoica, are de achitat peste un milion de euro unui număr de cinci colaboratori cărora le-a dat, fiecăruia în parte, în urmă cu mai mulți ani, pachete din acțiunile GRAMPET.

Gruia Stoica a dat sub această formă 5% din GRAMPET unui număr de cinci angajați cu funcții de răspundere, dar și altor persoane. Acțiunile date de Gruia Stoica erau de tipul „la purtător”.

Cei cinci sunt foști și actuali colaboratori ai lui Gruia Stoica, patru dintre aceștia activează în continuare în cadrul grupului. În cazul acțiunilor la purtător, numele deținătorului nu era cunoscut, fapt pentru care acestea puteau fi transferate de la un proprietar la altul foarte ușor. Acest tip de acțiuni face să fie destul de facilă folosirea lor în scopuri ilicite, inclusiv pentru spălarea banilor, finanțarea traficului de droguri sau a terorismului.

Tocmai de aceea, în 2019, Parlamentul a dat legea 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Odată cu anularea, toate firmele din România au fost obligate să convertească acţiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii în acțiuni nominative. În acest sens, actul constitutiv al societății trebuia actualizat și depus la Oficiul Registrului Comerţului.

Prin achiziția pachetului de sponsorizare al galei ‘România ești tu’, Gruia Stoica se laudă cu titlul de ‘înger’ pe pagina oficială de Facebook a Grampet Group

Deţinătorii cu orice titlu de acţiuni la purtător erau obligați să le depună la sediul societăţii emitente în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii 129/2019 privind combaterea spălării de bani.

După cele 18 luni, consiliul de administraţie al societăţii a înscris pe titluri şi în registrul acţionarilor numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul acţionarului persoană fizică sau denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic de înregistrare ale acţionarului persoană juridică.

În această situație, Gruia Stoica a căpătat obligația de a răscumpăra titlurile la purtător date celor cinci angajați. El a semnat cu fiecare contracte de vânzare-cumpărare în rate a pachetelor individuale de acțiuni. Acțiunile au intrat imediat în proprietatea lui Gruia Stoica, indiferent că cei cinci și-au primit sau nu banii (plata urma să fie făcute în mai multe rate). Valorile acestora erau însă considerabile, aproximativ 400 de mii de euro de persoană, un titlu valorând aproape 2000 lei. „Gruia Stoica nu și-a onorat înțelegerea”, au explicat sursele Club Feroviar.

Club Feroviar a descoperit însă că doar Sorin Chinde și-a încasat banii, restul colaboratorilor încasându-i parțial sau chiar deloc, fiind și în prezent în așteptarea plăților. Potrivit declarației de avere a Cintiei Chinde, soția lui Sorin Chinde, el încasând cel puțin 1,2 milioane lei din vânzarea acțiunilor Grampet, analiza făcută în perioada în care Cintia Chinde a depus declarație de avere conform legii.

Citește și Demisii la GFR. Încă un om de bază părăsește corabia Grampet a lui Gruia Stoica

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole