Omul de afaceri Gruia Stoica propune gajarea companiei RELOC la Raiffeisen Bank pentru obținerea unei scrisori de garanție valorând 17 milioane de euro. Gruia Stoica gajează RELOC Craiova.
Omul de afaceri Gruia Stoica propune gajarea companiei RELOC la Raiffeisen Bank pentru obținerea unei scrisori de garanție de 17 milioane de euro pentru avansul încasat de la CFR Călători în contractul de modernizare a mai multor locomotive de 5100 kW.
Detaliile operațiunii figurează în Convocatorul AGA semnat de Stoica pentru ședința acționarilor din data de 2 septembrie 2024. În cazul în care nu se va întruni cvorumul necesar, ședința AGA va avea loc a doua zi, pe 3 septembrie.
La semnarea contractului de modernizare a 19 locomotive semnat anul trecut, compania RELOC SA a fost nevoită să depună o scrisoare de garanție pe avansul încasat de CFR Călători confom contractului. Scrisoarea de garanție pentru avans a fost obținută la acel moment în favoarea RELOC SA de la Grampet Logistic, companie deținută tot de Stoica.
Acum, Gruia Stoica vrea să recupereze cele 17 milioane, bani puși cash la acel moment și s-a gândit să propună CFR Călători retragerea vechii scrisori de garanție, recuperarea banilor și depunerea unei noi scrisori obținută de la Raiffeisen Bank.
Acționarii RELOC urmează să se pronunțe în septembrie asupra propunerii lui Stoica, propunere ce are la bază obținerea unei finanțări de 17,2 milioane de euro de la RZB, astfel:
- o primă componentă a finanțării va veni din gajarea în favoare băncii a unui teren de 119,9 mii mp (peste 10 hectare) și a 62 de construcții industriale deținute la adresa bulevardul Decebal 109, unde se găsește societatea;
- o a doua componentă privește o ipotecă reală mobiliară pe creanțele născute din contractul sectorial semnat cu CFR Călători pentru repararea locomotivelor. Adică RELOC renunță la veniturile obținute din contract în măsura în care aceste venituri vor fi blocate de bancă pentru acoperirea datoriei uzinei craiovene.
- o a treia componentă, cu pondere de 25% în total este constituită dintr-un cash de 4,27 milioane de euro puși la dispoziție de RELOC;
- și, în fine, o a patra componentă, respectiv o ipotecă mobiliară asupra tuturor conturilor deschise de RELOC la RZB.
Jonglerii cu banii PNRR
Operațiunea gândită de Gruia Stoica s-ar putea lovi însă de opoziția CFR Călători, căci presupune schimbarea scrisorii de garanție pe parcursul contractului. Operațiunea ar necesita și acordul Ministerului Dezvoltării, fiind vorba de un contract finanțat prin Programul Național de Reziliență și Redresare.
Contractul sectorialul „Servicii de modernizare locomotiva electrică 5100 kW în locomotivă electrică cu motoare electrice de tracțiune asincrone si achiziţia de servicii de mentenanţă pentru locomotivele modernizate” este parte a PNRR Componenta 4 Transport sustenabil.
Contractul este valabil 12 ani de la semnarea acestuia, perioadă ce include efectuarea serviciilor de modernizare pentru toate cele 19 locomotive, având ca dată de referinţă 1 iulie 2026 pentru execuţia şi livrarea ultimei locomotive din modernizare, în vederea încadrării în intervalul stabilit pentru derularea PNRR, urmată de o perioadă de 9 ani (108 luni) pentru asigurarea execuţiei serviciilor de mentenanţă pentru ultima locomotivă ce va fi livrată din modernizare. Valoarea contractului este de 91 de milioane de euro.