Ceea ce a anunțat Club Feroviar la finele anului trecut este acum oficial: se vor face concedieri colective la GFR, operatorul feroviar deținut de Gruia Stoica.
Publicația noastră a intrat în posesia unui comunicat intern semnat de directorul general al Grup Feroviar Român, Cristian Rădulescu, în care li se explică angajaților în cuvinte meșteșugite, în limbaj corporatist, că riscă să-și piardă locurile de muncă.
”Dragi colegi, întreaga industrie feroviară locală şi globală se confruntă cu un val de provocări. Dintre acestea, scăderea semnificativă a volumului de mărfuri transportate pe căile ferate din România în 2024 se resimte cel mai acut şi a condus la decizia de a regândi structura echipei. Compania noastră va trece, în următoarea perioadă, printr-un proces de ajustare fără de care nu am reuşi să rămânem stabili şi sustenabili. Acest demers, deloc uşor, a venit în urma unei analize detaliate, care a avut în vedere toate opţiunile şi realităţile complexe cu care ne confruntăm. Procesul de redimensionare a companiei se va desfăşura respectând toate etapele legale şi în deplină concordanţă cu prevederile contractului colectiv de muncă. Dorim să vă asigurăm că fiecare decizie a fost luată cu respect şi responsabilitate faţă de fiecare membru al echipei noastre. Vom continua să comunicăm deschis şi transparent în perioada următoare, revenind către voi ori de câte ori situaţia o impune. Vă mulţumim pentru fiecare pas alături de noi, pentru fiecare realizare şi pentru fiecare proiect pe care l-am început sau l-am dus la bun sfârşit împreună”, se arată în document, pe care-l puteți consulta în facsimilul alăturat.
Am anunțat încă de luna trecută
La finele lunii decembrie, Club Feroviar a scris că Grupul Grampet și GFR sunt în prag de restructurare, iar numărul de angajați disponibilizați va depinde foarte mult de decizia acționarilor și va începe cu personalul care îndeplinește condițiile de pensionare.
La vremea respectivă, liderul de sindicat al grupului de firme, Cătălin Anghel, a confirmat că Grampet și operatorul său principal, GFR, intenționează să recurgă la o disponibilizare colectivă. El a mai precizat că decizia finală privind această disponibilizare colectivă la GFR și Grampet aparține proprietarului grupului, Gruia Stoica.
„Este o lovitură grea pentru angajați, mai ales că vine într-o perioadă a anului care ar trebui să fie despre sărbători și unitate, nu despre incertitudini și pierderea locurilor de muncă”, a declarat un reprezentant sindical.