Carpatica Feroviar SA sau Carpatica Feroviar SRL? Îndrăgostit până peste cap de afacerile cu statul și de profiturile trase de aici, Gruia Stoica a înființat o firmă cu denumire identică cu cea deținută de stat, Carpatica Feroviar Romania, înlocuitoare a CFR Marfă. Dacă firma statului e SA, cea a lui Gruia Stoica e SRL. Mulți ar putea face în viitor confuzia înțelegând prea târziu diferența.
Carpatica Feroviar SA sau Carpatica Feroviar SRL? Este întrebarea la care firmele din domeniul feroviar vor trebui să obțină răspunsuri cât de curând dacă vor dori să facă afaceri cu acestea.
S-a mișcat rapid. Clonarea a durat doar o săptămână
În luna octombrie 2024, Guvernul a emis HG 1327 (23 octombrie) privind înființarea companiei Carpatica Feroviar Romania SA (societate pe acțiuni). Doar o săptămână mai târziu, la 30 octombrie 2024, Gabriela Stoica, fiica lui Gruia Stoica, a înființat și ea Carpatica Feroviar SRL (societate cu răspundere limitată).
Potrivit datelor ce figurează la Registrul Comerțului, Gabriela Stoica (foto, sursa wowbiz.ro) este singurul administrator și acționar al Carpatica Feroviar SRL, companie care are un capital social de 200 de lei. De menționat că firma de stat are un capital de înființare de 125 mii lei.
Pentru cei care cred că e o simplă confuzie de nume între fiica lui Gruia Stoica și persoana care e administratorul SRL omonim, îi asigurăm că nu e așa. Gabriela Stoica apare legată ca administrator sau acționar și la alte companii ale grupului lui Gruia Stoica, precum Poiana Ciucaș SA din Poiana Brașov Brașov, RELOC SA sau Grampet Resources.
Firma înființată de avocata lui Gruia Stoica
Mai mult, numărul de telefon de contact ce apare la Registrul Comerțului și Ministerul de Finanțe aparține avocatei Valeria Schelean. Aceasta este o apropiată a omului de afaceri, relația dintre cei doi fiind la un moment dat chiar de natură sentimentală, după cum a relatat presa.
Contactată de Club Feroviar, aceasta a refuzat să răspundă unor întrebări simple, precum care este motivul, care este scopul urmărit la alegerea unei denumiri identice cu cea a companiei de stat. „Eu am înregistrat firma la Registrul Comerțului. Toate datele sunt publice. Eu nu pot spune mai mult, căci am clauză de confidențialitate”, a spus ea.

Valeria Schelean a fost deputat PNL timp de două mandate (până în 2020) și a deținut și funcția de vicepreședinte al Comisiei Juridice, Disciplină și Imunități din Camera Deputaților. Potrivit publicației dezvaluirea.ro, acum câțiva ani avocații lui Gruia Stoica au chemat-o martor pe Valeria Schelean în procesul în care Stoica era acuzat că a păgubit bugetul de stat cu 2 milioane lei. Valeria Schelean, acum căsătorită cu un om de afaceri (Mihai Șomfelean, fost jurnalist și ulterior om de afaceri, creator al unui brand de bere artizanală – Scorilo), ar fi avut o relație sentimentală cu Gruia Stoica, a relatat presa.
„Carpaticele” se judecă la Tribunal
În prezent, pe rolul Tribunalului București există chiar un proces în care Carpatica Feroviar SRL deținută de fiica lui Stoica are calitate de reclamant, iar Carpatica Feroviar SA și Registrul Comețului ar fi pârâți. Obiectul acțiunii ar fi „Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC”, iar procesul a fost deschis la 3 ianuarie. SRL-ul lui Stoica are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4920 – Transporturi de marfa pe calea ferata.
Clonarea firmelor deja înregistrate și împământenite pe piață e boală lungă la Gruia Stoica. Ion Staicu, fost angajat al său în funcția de conducător auto, este administrator al companiei Rail Cargo Logistic SRL, cu nume identic cu cel al Rail Cargo Logistic – Romania Solutions SRL și Rail Cargo Carrier – Romania SRL, ambele ale austriecilor de la Rail Cargo. La SRL-ul clonat al lui Stoica, și anume Rail Cargo Logistic SRL Grampet este acționar 100%.
Pe piața românească disputele și furturile de denumiri sunt frecvente. Remar Pașcani a devenit Electroputere VFU pentru a nu fi confundat cu Remarul 16 Februarie, firmă cu probleme de plată, după ce un important furnizor străin nu mai voia să dea marfă făcând confuzie între firma din Cluj și cea din Pașcani.
Apoi nici Grup Feroviar Român nu are o denumire foarte diferită de Grup Transport Feroviar, deținută de Ștefan Movilă, ambele fiind înființate în 2001.
Umbra lui Ponta la Carpatica Feroviar
Veți spune și care e pericolul reprezentat de existenta a două firme omonime cu denumiri diferite pe piață? Riscurile sunt majore ținând seamă de faptul că Gruia Stoica, artizanul acțiunii de clonare, este un apropiat al lui Victor Viorel Ponta, politician cu visuri mari în România. Ponta este candidat la președinție și în 2013 premierul Victor Ponta era și ministru interimar la Transporturi, calitate în care a propus o Hotărâre de Guvern care consfințea atrbuirea contractului de privatizare a CFR Marfă către GFR.
Nu mai de mult de noiembrie 2024, Gruia Stoica și Victor Ponta au inaugurat un laborator la Politehnica bucureșteană și vestitul terminal de la Dornești.
Victor Ponta și Gruia Stoica au o relație ce durează cel puțin din 2013, an în care a eșuat privatizarea CFR Marfă, soldată cu pagube uriașe pentru bugetul de stat. Actuala lichidare a CFR Marfă poate fi văzută drept cauzată de modul în care Victor Ponta, pe de o parte, și Gruia Stoica, pe de altă parte, au înțeles să deruleze și, respectiv, să îndeplinească obligațiile ce le reveneau.
„Luni, chemaţi-l pe câştigător să semneze contractul! Dă banii – încheiem operaţiunea, nu dă banii – management privat, restructurarea companiei şi pregătirea unei noi proceduri – de data aceasta, a doua oară dacă va fi cazul, în termene extinse şi rezonabile. Dacă va fi acea situaţie trebuie să începem în toamnă procedura şi să o încheiem la mijlocul anului viitor”, spunea în perioada tentativei de privatizare Victor Ponta.
El mai spunea de Stoica că este un investitor serios, „nu e ca Dan Diaconescu, cu banii în pungă”.