sâmbătă, octombrie 5, 2024
spot_img

Grindeanu se pozează pe autostrăzi, sibienii își pierd locul de muncă din cauza anulării trenurilor

În timp ce ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, se pozează pe autostrăzi în așteptarea alegerilor, sibienii cad victime ale disputelor CFR SA – CFR Călători, fiind lipsiți cu începere de zilele trecute de mijloacele de transport necesare deplasării la școli sau la locurile de muncă. Pierd locul de muncă din cauza anulării trenurilor.

Zeci de locuitori din nordul județului Sibiu sunt revoltați pentru că circulația trenurilor CFR pe o parte din tronsonul Mediaș – Sibiu nu a fost reluată din cauza lucrărilor la calea ferată, potrivit publicației oradesibiu.ro.

Atât elevii care vin la școală în Sibiu, cât și sibienii care lucrează în municipiu spun că transportul cu trenul privat până la Loamneș și cu autobuzul până la Sibiu nu face față cererii.

Sibieni care vin dinspre Mediaș la Sibiu pentru a lucra sau pentru școală suferă din cauză că trenurile CFR nu și-au reluat cursele, iar Transmixt nu a prelungit contractul pentru cursele care suplineau. Mai mult, lucrările la calea ferată se prelungesc până în data de 8 octombrie, până atunci naveta transformându-se într-un calvar pentru cei care până acum obișnuiau să ajungă cu trenul la Sibiu.

Pierd locul de muncă din cauza anulării trenurilor

Dumitru locuiește în Axente Sever și spune că soția lui riscă să își piardă serviciul din cauza întârzierilor din fiecare dimineață. „Soția mea face naveta de 20 de ani cu trenul. Acum, pentru că nu s-a respectat termenul lucrărilor la calea ferată, merge cu trenul privat până la Loamneș și de la Loamneș ia autobuzul care o duce la Sibiu. Cu schimbarea aceasta, ea ajunge la serviciu la orele 8, 9, când ea ar trebui să înceapă lucrul la ora 6 dimineața. Își pierde serviciul, nu este normal. Pentru trenul privat plătește bilet dimineața și seara și nu ne permitem”, spune Dumitru.

O mămică spune că mersul la școală a devenit un coșmar pentru fiica ei care face naveta din Șeica Mare la Sibiu. „Locuiesc în comuna Șeica Mare și copilul meu face naveta la școală la Sibiu. CFR a închis calea ferată pentru lucrări între Loamneș și Sibiu și nu mai fac transbordarea cu autobuze. Este tren privat care face transbordare, dar nu face față singur, iar oamenii și copiii întârzie foarte mult. Din două trenuri care erau pe ruta aceasta, a rămas doar unul și nu face față. Fiica mea a ajuns la școală la ora 9.00. Luni au așteptat autobuzul două ore în Loamneș. Plătim bilete la autobuz, dar să bage mai multe autobuze, altfel își bat joc de noi. Nici să plece la ora 5 ca să ajungă la 8 la școală nu e normal. Vrem compasiune pentru copiii noștri”, spune părintele copilei.

Potrivit reprezentanților Transmixt, cursele care suplimentau lipsa trenului au fost anulate, firma renunțând la contractul cu CFR. „Nouă ni s-a finalizat contractul prin care aveam cursele pe care le făceam pentru CFR. Am avut contract până în data de 6 septembrie și nu l-am mai prelungit. Noi avem cursă Păuca – Sibiu, care trece și prin Loamneș și care va exista în continuare, nu se va anula. S-au anulat cursele de la Loamneș pe care le făceam pentru CFR, cu contract”, a clarificat un reprezentant al firmei Transmixt.

grafică dailybusiness.ro

Detalii despre disputa dintre CFR SA și CFR Călători, despre modul în care cele două companii subordonate ministrului Sorin Grindeanu se învinovățesc în timp ce acesta se pozează pe autostrăzi cu gândul la alegeri puteți găsi aici.

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole