spot_img
miercuri, iulie 6, 2022
spot_img

Sorin Grindeanu spune că va cere DNA să cerceteze tunul de la Complexul Astoria Snagov

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat în noaptea de vineri spre sâmbătă la ancheta publicată vineri de Club Feroviar referitoare la tunul secolului de la CFR SA, prin care terenul din Complexul Astoria Snagov a fost înstrăinat pe nimic.

”Înțeleg că există un anumit interes al unor ziariști pentru un aparent <caz Astoria>. Deduc și că acești reprezentanți ai presei încearcă să arunce unele bănuieli asupra mea. Tocmai pentru a nu mai exista îndoieli, anunț că voi solicita instituțiilor abilitate ale statului să cerceteze situația și să ia măsurile legale care se impun. Poliția, Parchetul General, DNA…. oricare dintre aceste instituții vor avea sprijinul meu, ca ministru al Transporturilor, pentru aflarea adevărului. Dacă există vreo infracțiune, cei vinovați trebuie să plătească! Indiferent de numele lor și de perioada în care au fost în funcție”, a scris ministrul vineri noapte pe contul său de Facebook.

Complexul Astoria Snagov, victima ingineriilor imobiliare

Sorin Grindeanu a reacționat la articolul cu titlul ”Tunul secolului la CFR SA. Complexul Astoria Snagov a dispărut pe mâna lui Grindeanu”, publicat de Club Feroviar.

Am dezvăluit cum acest complex de pe malul Lacului Snagov, cândva cununa de mărgăritar a CFR, a fost înstrăinat pe o sumă ridicolă de directorul general Ion Simu-Alexandru, protejatul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Terenul, care valorează sute de milioane de euro, a ajuns în ”ograda” unui fost director de la corpul de control al ANAF din vremea lui Sorin Blejnar.

”Tunul” a fost dat pe 13 ianuarie 2022, la nici o lună de la prima numire a lui Ion Simu-Alexandru în funcția de director general al CNCF CFR SA (17 decembrie 2021), de către ministrul Sorin Grindeanu.

La acea dată, lichidatorul a intabulat la Cadastru pe 99 de ani tot terenul aferent complexului de la Snagov în favoarea firmei care cumpărase clădirile în urma executării silite a Societății Feroviare de Turism. Terenul de peste 20 de hectare are o mare deschidere către Lacul Snagov, iar în zonă metrul pătrat se vinde cu sume de peste 1.000 de euro. Dacă facem calculul, rezultă un prejudiciu în dauna statului român de sute de milioane de euro.

Ultimele Articole