Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Ucrainei, Republicii Moldova şi României vor discuta, vineri, 15 septembrie, în Portul Constanţa, despre transportul cerealelor din Ucraina. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, al cărui prieten, Ioan Varga, patronul CFR Cluj, negocia la Constanța preluarea unei părți din port în numele unor oameni de afaceri ruși, va avea o conferință de presă în care va explica ce devotat este susținerii cauzei Ucrainei și luptei împotriva Rusiei. Grindeanu discută la Constanța despre cerealele ucrainene.
Evenimentul este organizat de Ambasada SUA la Bucureşti, iar la finalul reuniunii, la ora 16.00, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, va avea loc o conferinţă de presă, la care vor participa ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şeful biroului SUA care gestionează regimurile de sancţiuni (US Sanctions Coordinator), Jim O’Brien, vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, directorul pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport din cadrul Comisiei Europene, Magda Kopczynska, şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.
Grindeanu discută la Constanța
Potrivit cugetliber.ro, traficul total de mărfuri prin Portul Constanţa, în primele opt luni ale anului 2023, a ajuns la 57,8 milioane de tone. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, când s-au rulat 50,8 milioane tone, creşterea totală este de 13%.
La începutul lunii septembrie, împotriva ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu a fost depus un denunț de către Sorin Greavu, patronul firmei Romned Port Constanța, firmă ale cărei active (platforme portuare) și activitate sunt serios perturbate de lucrările făcute fără autorizație de construire de către Wiebe și Swietelsky pentru o așa-zisă întreținere a căilor ferate.
Grindeanu, apropiat de intermediarii români ai rușilor
Compania Romned Port Operator SA deține în Portul Constanța active întinse pe zece hectare.
Citește aici denunțul depus la DIICOT cu numele ministrului Transporturilor
În denunțul trimis DIICOT, Sorin Greavu acuză fapte grave precum abuzul în serviciu, falsul intelectual, uzul de fals, traficul de influență și santajul. Denunțul include și numele ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, persoană însărcinată să apere și să promoveze interesul public, nu pe cel al cercurilor de afaceri. Grindeanu e însărcinat să pună în aplicare linia politică externă a României stabilită cu aliații vestici, dar a ajuns, cu sau fără voia sa, în slujba unor oameni de afaceri ruși, administratori, printre altele, ai unor porturi strategice ale Rusiei.
În denunț se arată că Ioan Varga, patronul CFR Cluj (foto în dreapta Sorin Grindeanu) ar fi intermediat și făcut presiuni asupra lui Greavu pentru vânzarea societății, în numele unor investitori ruși (Alexander și Grigory Khaldey – foto stânga). Ioan Varga ar fi obținut direct de la ministrul Transporturilor informații privind situația juridică a unor active din port, deținute de Romned Port Operator SA. Varga, cunoștință apropiată a ministrului Transporturilor, ar mai fi intermediat în trecut și preluarea unor rafinării Lukoil din Sicilia pe baza relațiilor sale bune avute cu mediul de afaceri rus.