sâmbătă, iulie 12, 2025

Grindeanu, la fel ca Drulă. Unei hârtii a feroviarilor i-a luat o săptămână să ajungă din fax pe biroul ministrului

După ministrul USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, care a chemat firmele de transporturi feroviare să le tragă perdaf în fața camerelor de luat vederi și să susțină un monolog în fața celor care aduc câteva procente din PIB economiei, a venit rândul ministrului PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, să procedeze identic. Adept al pozelor puse de comunicatorii săi pe Facebook, vicepremierul manifestă dezinteres total față de cererile operatorilor feroviari.

O cerere a Organizației Patronatelor Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) a avut nevoie de nu mai puțin de o săptămână doar ca să fie înregistrată la cabinetul ministrului Grindeanu, deși a fost trimisă pe fax. La o lună și jumătate de la depunerea solicitării OPSFPR, în care organzația solicita o întâlnire cu ministrul pentru dezbaterea problemelor din sector, de la minister nu a venit niciun răspuns oficial. Recent, OPSFPR a trimis o solicitare de întâlnire și pe parte politică, șefului PSD, Marcel Ciolacu, și vicepremierului Grindeanu, tot fără succes, cel puțin până azi (joi, 28 aprilie).

„Suntem dezamăgiți de lipsa unui răspuns și de faptul că Ministerului i-a luat o săptămână să dea un număr de înregistrare cererii noastre, darămite să ne dea și un răspuns. Am sunat la cabinet, dar nu ni s-a dat un răspuns clar”, spune Vasile Șeclăman, președintele OPSFPR.

Cererea a fost trimisă pe data de 7 martie, iar numărul de înregistrare (ceea ce nu înseamnă că ministrul a luat la cunoștință de solicitările feroviarilor – pentru asta probabil a mai trecut o altă săptămână) are data de 14 martie.

Acum o săptămână, patronatele și sindicatele din sector au remis un comunicat de presă în care cereau Guvernului să înceteze discriminarea sectorului feroviar față de cel rutier și să aplice în practică ceea ce susțin la nivel de declarații: măsuri publice de încurajare a acestui sector, precum recenta propunere de eliminare a accizei la carburanții consumați de sectorul feroviar. Este de neînțeles de ce, prezenți la dezbateri și la vot, foști miniștri ai Transporturilor, precum Răzvan Cuc (PSD) sau Cătălin Drulă (USR) nu au susținut propunerea UDMR.

„Industria feroviară din România se confruntă de peste 30 de ani cu lipsa totală de sprijin și interes manifestat de autoritățile de resort, ducând la un adevărat dezastru în infrastructura feroviară. Această situație este cauzată de nealocarea fondurilor necesare pentru mentenanță și reparații, situație care a dus la scăderea competitivității acestei ramuri – altădată emblemă pentru România, acum la coada clasamentului european, precum și a apariției crizei energetice actuale, pe care nimeni nu pare, în prezent, că își dorește să o rezolve”, se arăta într-un comunicat de acum o săptămână al sindicatelor și patronatelor.

Lobby al camionagiilor la Guvern: fără acciză pentru ei

După ce coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR a anunțat că va da compensații doar transportatorilor rutieri, organizațiile patronale și sindicale au făcut front comun pentru a denunța discriminarea sectorului feroviar. Liderii sindicali și patronali au amenințat cu greva dacă situația nu se va remedia. Surse parlamentare au declarat pentru Club Feroviar zilele trecute că o măsură de scutire a firmelor de transport rutier de acciza la motorină este în discuția Guvernului.

Organizația patronală a operatorilor privați împreună cu sindicatele din domeniul transportului feroviar cer tratament egal și acordarea unor facilități pentru operatorii de transport pe calea ferată, de marfă și de călători, similare celor acordate transportatorilor rutieri, necesare pentru depășirea crizelor existente și relansarea activității.

Comunicatul de presă dat publicității acum o săptămână a fost semnat de președinții Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR), Vasile Șeclăman, Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu, Federației Sindicale a Transportatorilor Feroviari, Gabriel Rodrigo Maxim, Federației Naționale Drum de Fier, Florea Dobrescu, și Federației Elcatel, Nicolae Grigore.

IN THE SPOTLIGHT

RTI Railtrans intră oficial pe piața din România prin achiziția a 50% din EP Rail

RTI Railtrans, unul dintre cei mai dinamici operatori feroviari din Europa Centrală, a făcut un pas strategic important pentru extinderea sa în Europa de...

Ultimele Articole