spot_img
miercuri, decembrie 7, 2022
spot_img

„Grija” Guvernului de feroviar. Acesta scade cu șase procente, cel rutier crește cu 12%

Cifre date publicității miercuri de către Institutul de Statistică arată cel mai bine cât de puțină atenție a acordat Guvernul Ciucă transporturilor feroviare în primele șase luni ale anului. Transporturile feroviare au avut față de aceeași perioadă a anului trecut o scădere de șase procente, cele rutiere o creștere de 12 procente.

Cifrele indică o evoluție inversă a transporturilor feroviare față de cele rutiere. Dacă în primele șase luni ale anului, indicatorul mii tone transportate național a scăzut la feroviar cu 6 procente, la rutier același indicator s-a majorat cu 12,5 procente.

Creșterea volumului de mărfuri transportate rutier arată faptul că nu e vorba de vreo recesiune a economiei, ci de factori ce țin de conjuncturile economice. De altfel, scăderile se întâlnesc doar pe componenta transport feroviar național. La segmentul de tranzit sau internațional se înregistrează creșteri de 19-25 puncte procentuale. Pe partea de transport rutier de mărfuri, național a fost înregistrată o majorare de 15,7%.

Exprimat în mii tone-kilometru scăderea parcursului feroviar a fost de 7,4 puncte procentuale cu cea mai mare contracție la segmentul național, de 15,5%. Pe transportul de tranzit sau internațional au fost înregistrate creșteri de peste 20%.

Iarăși nu este vorba de vreo recesiune secretă, necunoscută a economiei. Pe rutier parcursul mărfurilor a crescut cu 6,1 puncte procentuale, cu un maxim de 15,1 puncte procentuale pe transportul național.

Posibilele cauze

Posibilele cauze ale situației pot fi condițiile mai dificile cărora a trebuit să le facă față piața transporturilor feroviare față de cea a celor rutiere. Astfel, în timp ce carburantul auto a obținut de la Guvern o deducere de 50 de bani  și are un preț nu mult mai mare decât cel de anul trecut, prețul energiei electrice a înregistrat o adevărată explozie. La toate solicitările trimise Ministerului Transporturilor de către sectorul feroviar, ministrul Sorin Grindeanu nu a găsit de cuviință să răspundă, după cum Club Feroviar a arătat în mai multe rânduri.

Patronatele Feroviare: Măsuri iresponsabile de încurajare a transporturilor rutiere

Măsura scutirii transportatorilor rutieri de o parte a accizei a stârnit în primăvară o reacție dură (și perfect justificată) din partea Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).

„După cum se poate constata, transportul feroviar, atât de marfă, cât și cel pentru călători, este în continuare neglijat. Comportamentul Guvernului, prin acordarea unor facilități numai transportului rutier, denotă o totală iresponsabilitate și o lovitură dură dată acestei activități. Cu toate că toate recomandările și chiar legislația europeană menționează dezvoltarea transportului feroviar și trecerea în timp a mărfurilor și călătorilor pe calea ferată, la nivelul MTI și al Guvernului României se practică frecvent o discriminare între cele două tipuri de transport în dezavantajul celui feroviar. Prin astfel de acțiuni și politici de sprijin sau dezvoltare discriminatorii, sectorul de transport feroviar va pierde teren în fața celui rutier și unii operatori feroviari, mai mici, vor ajunge în stare de faliment. OPSFPR își exprimă, în numele membrilor săi, dezacordul cu privire la astfel de practici permanente la nivelul guvernării. Este de amintit și faptul că operatorii de transport feroviar plătesc în continuare contravaloarea taxei de drum, care a fost inclusă în acciză, cu toate că nu folosesc drumurile naționale. De asemenea, de la începutul pandemiei, sectorul feroviar nu a primit niciun ajutor de stat pentru sprijinirea activității (eventuale reduceri ale TUI). Cu toate că s-au făcut foarte multe propuneri și s-au trimis materiale în sensul explicării situației grele prin care trece calea ferată, MTI, indiferent de ce partid politic a condus acest minister, nu a acordat nicio atenție solicitărilor operatorilor feroviari”, declara în primavara acestui an, pentru Club Feroviar, președintele Patronatelor Private Feroviare OPSFPR, Vasile Șeclăman.

Ultimele Articole