spot_img
vineri, ianuarie 21, 2022
spot_img

Simu și Preoteasa, amenințări voalate pentru greviștii de la CFR. ”E un protest ilegal”

Directorii generali ai CFR SA și CFR Călători, Ion Simu și Traian Preoteasa, au lansat luni după amiază amenințări voalate pentru greviștii de la CFR. Cei doi directori ai societăților feroviare de stat au susținut că este vorba de un protest ilegal și au lăsat de înțeles că cei vinovați vor plăti prejudiciul. Între timp, sindicaliștii îl așteaptă la minister pe Sorin Grindeanu, pentru a continua negocierile.

„Nu este o grevă propriu-zisă și cel mai important este ilegală”, a spus directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu, în debutul intervenției sale în fața presei, la Ministerul Transporturilor.

El a ținut să amintească faptul că este ceferist de peste 30 de ani și că a început ca impiegat de mișcare. În acest contest, el a făcut apel la toți colegii săi ”să înceaptă de îndată lucrul, pentru că acțiunea lor se răsfrânge și asupra economiei, nu doar asupra trenurilor de călători, ci și asupra transportului de marfă pe calea ferată”. Șeful CFR SA a spus chiar că este posibil să fie depusă o plângere penală la adresa celor care au oprit lucrul.

Ion Simu a mai spus că, urmare a discuțiilor purtate de reprezentanții Ministerului Transporturilor cu cei ai Ministerului Energiei, s-a decis plafonarea prețului la energie electrică pentru sectorul transportului feroviar, însă nu a dat mai multe amănunte în acest sens.

În finalul intervenției sale, noul director general al CFR SA a precizat că negocierile cu sindicaliștii vor continua, dar a făcut apel la aceștia să înțeleagă că nu se poate ajunge la o soluție sustenabilă fără argumente economice.

Traian Preoteasa insinuează că greviștii de la CFR ar putea suporta pierderile

greviștii de la CFR protestul de la calea ferată
Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători

La rândul său, directorl general al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, a insinuat că cei care au oprit lucrul ar putea fi puși la plată.

„Greva spontană teoretic nu și-o asumă nimeni, dar produce prejudicii. Greviștii trebuie să știe că aceste prejudicii nu pot fi suportate din costurile companiei. De aceea fac apel la ei să reia lucrul, pentru că cel puțin în Gara de Nord situația este gravă”, a spus el.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Peste 100 de trenuri afectate de protestul ceferiștilor

Noul director general al CFR SA director general la CFR SA
Ion Simu, directorul general al CFR SA

Potrivit oficialilor din sistemul feroviar, acțiunea de protest s-a desfășurat în șapte dintre cele opt regionale de cale ferată.

Potrivit lui Ion Simu, singura regională unde nu au avut loc proteste este Timișoara. Trebuie precizat faptul că din Timișoara provin atât Ion Simu, cât și actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Până în momentul de față, au fost acțiuni de protest prin oprirea lucrului în 54 de stații de cale ferată din România, fapt ce a dus la perturbarea circulației pentru un număr de 109 trenuri.

Negocierile continuă. Este așteptat ministrul Sorin Grindeanu

vouchere de vacanţă refuzul testării alcoolemiei oprirea trenurilor rastel de biciclete în fiecare garăNegocierile cu liderii federațiilor sindicale reprezentative, începute la Ministerul Transporturilor în jurul prânzului nu s-au încheiat.

„Am luat o pauză și așteptăm să vină ministrul. Este vorba de o lege (Legea privind Statutul personalului feroviar – n.red.), care trebuie respectată”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier, Florea Dobrescu.

Greviștii de la CFR vor aplicarea Statutului personalului feroviar

Protestul de la CFR a început luni dimineață, în jurul orei 8,00, iar primii feroviari care au oprit lucrul au fost cei de pe raza Regionalei Iași și cei de la SCRL Brașov.

De fapt, protestul a fost unul previzibil, liderii sindicali sugerând că este posibil să se întâmple acest lucru imediat după ce în spațiul public au apărut informații legate de prorogarea aplicării Legii 195 privind Statutul personalului feroviar până la data de 1 ianuarie 2023. Aplicarea legii menționate mai fusese prorogată o dată, până la 1 aprilie 2022.

CITEȘTE și VIDEO. Legea Statutului Personalului Feroviar, bomba pe care PSD și-a plasat-o pe scaun

Ultimele Articole