spot_img
miercuri, mai 18, 2022
spot_img

Greva STB, ziua a patra. Protestul începe să se dezumfle: 25% dintre vehicule, pe traseu

Greva STB a intrat duminică în a patra zi, însă deja vatmanii și șoferii au început să iasă în număr tot mai mare pe traseu.

Societatea de Transport Bucureşti (STB) asigură duminică dimineaţa aproape 25% din capacitatea programată, deşi sunt în continuare sute de şoferi și vatmani care refuză să iasă pe traseu.

„În momentul de față asigurăm circa 25% din parcul de vehicule programat. Vehiculele pot fi localizate în timp real folosind aplicaţia INFO TB. În acelaşi timp, le mulţumim celor care au înţeles gravitatea situaţiei, nivelul de manipulare la care au fost expuşi şi au decis să iasă în traseu”, a declarat pentru Agerpres directorul general al STB, Adrian Criţ.

Greva STBPotrivit sursei citate, duminică, la ora 7:00, erau pe traseele din Capitală 162 de vehicule, dintr-un total programat de 697, din care 82 de tramvaie, 65 de troleibuze şi 15 autobuze. Club Feroviar vă prezintă în tabelul alăturat situația ieșirilor pe traseu, depou cu depou și autobază cu autobază.

20 milioane de lei, paguba produsă de greva STB

Consiliul de Administraţie al STB a decis ca pentru conducătorii de vehicule care intră pe traseu începând de sâmbătă cercetarea disciplinară, în conformitate cu regulamentul intern, să nu-şi producă efecte, în condiţiile în care nu există fapte de natură penală.

Directorul STB a estimat pierderile provocate după trei zile de grevă la aproximativ 20 milioane de lei şi a avertizat că societatea ar putea intra în insolvenţă, dacă angajaţii nu îşi vor relua activitatea.

Angajaţii STB au intrat joi dimineaţa în grevă generală așa-zis ”spontană”, acuzând că revendicările lor privind creşterile salariale nu au fost soluţionate, însă au cerut şi demisia directorului general al societăţii. Reprezentanţii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti au susţinut în repetate rânduri că nu este vorba de o grevă, ci de o încetare voluntară a lucrului de către salariaţii de la STB SA şi au transmis că nu a iniţiat şi nu a organizat prezentul protest.

Tribunalul Bucureşti a decis vineri că greva declanşată de angajaţii STB este ilegală.

Ultimele Articole