spot_img
duminică, noiembrie 28, 2021
spot_img

Grevă pe calea ferată moldovenească: Cursele de tren Ungheni – Bălți și Bălți – Ocnița, suspendate

Peste 200 de angajaţi ai nodului feroviar Bălţi au intrat în grevă, iar circulația trenurilor în regiune a fost sistată.

concursul pentru conducerea CFM administrator la Calea Ferată din Moldova Fiscul de la Chișinău întârzieri de salarii la CFM feroviari au fost decorați faliment la CFM divizarea Căii Ferate a Moldovei proiectele feroviare din Republica Moldova Linia Anticorupție la Calea Ferată

Muncitorii protestează, solicitând autorităților să intervină pentru a li se achita lefurile, pe care nu le-au mai văzut de aproape jumătate de an, potrivit unimedia.info.

Astfel, cursele de tren Ungheni – Bălți și Bălţi – Ocnița de astăzi nu mai circulă. Angajații nodului feroviar spun că nu vor ieşi la muncă, până li se va achita salariul pentru cel puțin două luni. Situația gravă de la CFM a ajuns subiect de anchetă și în Parlament. O comisie specială a audit responsabilii din domeniu și au stabilit că întreprinderea a fost jefuită în ultimii 10 de ani de peste un miliard și jumătate de lei. În raportul său, Comisia de anchetă a venit și cu un șir de recomandări către Guvern și Procuratura Generală. Datoriile salariale ale CFM faţă de cei șase mii de angajaţi se ridică, la moment, la 108 milioane de lei. (D.C.)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole