spot_img
marți, iulie 5, 2022
spot_img

Ce spun Măntescu, Maxim și Mare despre posibila grevă la CFR pe 16 februarie

Pe grupurile de Facebook ale ceferiștilor circulă de câteva zile mesaje care îndeamnă la o grevă la CFR pe 16 februarie, miercuri, începând cu ora 7.00. Autorii postărilor se declară nemulțumiți de rezultatele obținute în urma acțiunii greviste de pe 20 decembrie 2021 și susțin că singura soluție este oprirea din nou a activității feroviare. Liderii sindicali de la calea ferată îndeamnă însă la prudență.  

„În data de 16 februarie 2022 ora 7:00 se anunță o grevă generală la CFR, pe toate regionalele de cale ferată din țară, în toate ramurile de activitate: linii, instalații, mișcare, vagoane, comercial etc. Nici până astăzi nu s-a emis ordinul de ministru cu lista funcțiilor care concură la siguranța circulației, termenul de 90 de zile în care trebuia emis a expirat de mult (Domnule ministru, cine răspunde pentru nerespectarea legii?). În luna martie ar trebui să intre în vigoare și coeficienții de ierarhizare prevăzuți în statutul personalului feroviar, ministrul refuzând să facă aceasta sub pretext că e stare de alertă, pe când la alte ministere s-au făcut și se fac în continuare majorări. În perioada pandemiei, mai multe categorii profesionale au beneficiat de anumite indemnizații și stimulente, mai puțin lucrătorii de la calea ferată, care zi de zi au fost prezenți la muncă, fiind expuși atât ei, cât și familiile lor, acestui virus necruțător. CFR-iștii (fac parte dintr-o ramură esențială și importantă a economiei naționale) sunt din nou (a câta oară?) batjocoriți și umiliți de guvernanți. Dacă ești CFR-ist și îți pasă, transmite mai departe să știe toți lucrătorii feroviari din toată țara!”, se arată într-unul dintre aceste mesaje distribuite pe grupurile de Facebook ale ceferiștilor.

Iulică Măntescu despre posibila grevă la CFR pe 16 februarie: Ar trebui să așteptăm bugetele companiilor feroviare

grevă la CFR pe 16 februarie greva CFR din decembrie Transporturile de armament dosare penale după greva CFR statutul personalului feroviarPreședintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu, face apel la prudență și spune că ar trebui să așteptăm aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale societăților și companiilor feroviare de stat.

„Propunerile de bugete sunt depuse deja la Ministerul Finanțelor Publice și includ majorările salariale promise. În decembrie a fost un alt context – apariția în Monitorul Oficial a Ordonaței de Urgență privind prorogarea Legii privind Statutul personalului feroviar, contrar a ceea ce se discutase și se convenise. Acum, cei care incită la grevă ar trebui să citească legea. Foarte mulți dintre cei care incită la astfel de manifestări nu sunt nici măcar membri de sindicat”, a declarat Iulică Măntescu pentru Club Feroviar.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Rodrigo Maxim: Le înțeleg nemulțumirile, dar propun să așteptăm aprobarea bugetelor

grevă la CFR pe 16 februarie miting la Guvern greva generală la CFR Călători proteste sindicale la CFRUn mesaj similar a transmis și președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim.

„Le înțeleg nemulțumirile toturor ceferiștilor, însă le propun să așteptăm aprobrarea bugetelor de venituri și cheltuieli și să vedem dacă se țin de cuvânt în ceea ce privește majorarea salariilor cu 10% și a valorii tichetelor de masă de la 15 la 20 de lei. Dacă nu, o mișcare de protest ar putea avea loc pe 1 aprilie”, a declarat Rodrigo Maxim pentru Club Feroviar.

El a explicat că ultimul Contract Colectiv de Muncă la calea ferată este cel pentru perioada 2019-2020, prelungit apoi în virtutea stării de alertă, timp în care nu a mai avut loc nicio majorare de salarii. „Asta în ciuda faptului că au plecat din sistem angajați cu clasa maximă de salarizare și au venit alții cu clasa minimă. Nu s-au mai făcut nici promovări, nici negocieri individuale. Nu mai avem ierarhie la calea ferată”, a mai spus liderul sindical, care a precizat că în aceste zile se discută la nivelul federației pe care o conduce pe marginea unui calendar de acțiuni de protest ale ceferiștilor.

Grigore Mare: Sunt conturi false de Facebook care incită la declanșarea grevei

salvarea societăţilor feroviare cotizația la sindicat acțiuni de protest la CFR electricieni în trenuri negocierile pentru CCM la CFR sunt trenuri aglomerate la CFR Călători CFR Călători vrea să cumpere automotoare sindicaliștii feroviari despre Rovana PlumbLa prudență îndeamnă și președintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, Grigore Mare.

„Apelurile la declanșarea grevei sunt distribuite de pe conturi false de Facebook. Eu nu pot decât să-i îndemn pe membrii mei de sindicat să respecte legea. Membrii de sindicat trebuie să-și ia informațiile de la liderii lor de sindicat, nu de pe social media”, a declarat Grigore Mare pentru Club Feroviar.

Ultimele Articole