Grevă japoneză la SCRL Iași. Cum spune directorul că va face pentru a majora salariile

22 iulie 2019

O grevă japoneză la SCRL Iași a fost declanșată în cursul zilei de luni, angajații fiind nemulțumiți că nu au aceleași salarii precum colegii lor de la CFR Călători. Directorul SCRL spune că încearcă se le majoreze salariile angajaților mărind factura pentru prestațiile de care beneficiază operatorul feroviar de stat.

Adrian Bărbulescu

grevă japoneză la SCRL Iași

Greviştii de la Societatea Comercială de Reparații Locomotive spun că, deşi fac lucrări cu risc mare, sunt incluşi în categoria a III-a de muncă, și nu în grupa I de muncă, așa cum se întâmplă la CFR Călători.

“Principala cauză pentru care am declanşat greva astăzi este neacordarea celor 15% la salariu. Conform Contractului Colectiv de Muncă, orice modificare salarială mai favorabilă la CFR Călători se aplică şi la noi. Este firesc să fie aşa, este firesc să reacţionăm în acest fel. Eu, ca lider sindical, susţin acelaşi avânt pentru drepturile noastre, pentru că majoritatea suntem la salariul minim pe economie”, a declarat presei Iustin Borş, liderul sindical.

Potrivit celor 60 de persoane care au intrat în greva japoneză, salariile pe care le primesc variază între 1.400 de lei şi 2.000 de lei, în funcţie de vechimea fiecărui angajat. “Salariul de bază e salariul minim pe economie, cu sporurile aferente. Cu atât se mai ridică. (..) Sunt unii care iau 1.500 – 1.600 de lei. Cei noi veniţi iau 1.400 – 1.500 de lei. Nu iau mai mult. Eu, cu 35 de ani vechime, nu iau mai mult de 2.000 de lei. Munceşti 35 de ani la Calea Ferată şi iei 2.000 de lei”, a spus unul dintre participanţii la greva japoneză.

Grevă japoneză la SCRL Iași. Promisiunea directorului pentru angajați

Contactat de Club Feroviar, directorul general al SCRL, Cristian Dorel Coconașu, a declarat că oamenii sunt nemulțumiți din cauza faptului că ei nu au beneficiat de majorarea de 15% pe care au primit-o colegii loc de la CFR Călători, prin contractul colectiv de muncă.

”Încerc să rezolv problema. Voi insista la CFR Călători pentru majorarea valorii contractului cu ei și așa voi reuși să măresc salariile”, a spus Coconașu. El a dat asigurări că oamenii lucrează și că activitatea nu este afectată de această grevă japoneză.