Grecia obligă Hellenic Train la investiții de siguranță de 420 de milioane de euro

Guvernul Greciei a decis să oblige operatorul feroviar Hellenic Train, deținut de grupul italian Ferrovie dello Stato, să realizeze investiții de 420 de milioane de euro în material rulant nou și în infrastructura de mentenanță, ca parte a măsurilor de îmbunătățire a siguranței feroviare, la aproape trei ani de la cel mai grav accident feroviar din istoria recentă a țării. Informația a fost relatată de Reuters.

Potrivit sursei citate, obligațiile sunt incluse într-un set de amendamente la contractul de servicii publice din 2017 dintre statul grec și Hellenic Train, amendamente aprobate de Parlamentul elen.

Ministerul Transporturilor de la Atena a precizat că, pentru prima dată, contractul va conține o clauză de reziliere, care permite statului să îl denunțe dacă trenurile noi nu sunt livrate și puse în circulație până în 2027.

Larissa, punctul de cotitură pentru sistemul feroviar grec

Măsurile vin în urma accidentului feroviar din 28 februarie 2023, când un tren de pasageri care circula între Atena și Salonic s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă în apropiere de localitatea Larissa.

În urma coliziunii au murit 57 de persoane, majoritatea studenți. Anchetele ulterioare, inclusiv cele realizate de experți angajați de familiile victimelor, au evidențiat deficiențe majore de siguranță în sistemul feroviar grec.

Un proces penal legat de accident este așteptat să înceapă în luna martie, potrivit Reuters, iar Hellenic Train a declarat că a furnizat toate datele solicitate și că va continua să coopereze cu autoritățile judiciare.

Investiții în trenuri noi și mentenanță

O parte a noilor obligații contractuale fuseseră deja anunțate de Hellenic Train în luna decembrie, când compania a confirmat o investiție de 308 milioane de euro pentru achiziția de trenuri electrice noi de la Alstom.

Operatorul a descris investiția drept „un pas decisiv către un sistem feroviar mai sigur, mai modern și orientat spre pasageri”.

Noile trenuri vor fi echipate cu sisteme care permit comunicarea la distanță între mecanici și dispeceri, precum și controlul de la distanță al frânelor.

Un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană pentru implementarea acestor sisteme a fost lansat încă din 2014, însă a fost amânat în mod repetat. Procurorii europeni au pus sub acuzare mai mulți oficiali greci pentru nereguli legate de acest contract.

Separat, Ministerul Transporturilor a precizat că aproximativ 100 de milioane de euro din pachetul de investiții vor fi direcționați către infrastructura de mentenanță, depouri și sisteme digitale.

Presiune contractuală și judiciară

Introducerea clauzei de reziliere reprezintă o schimbare semnificativă în relația contractuală dintre statul grec și operatorul feroviar, într-un context marcat de presiune publică și de investigații judiciare în desfășurare. Potrivit Reuters, Hellenic Train a transmis că are „încredere deplină în procedurile judiciare” care urmează să înceapă în cursul acestui an.

Grecia și Italia: investiții feroviare dincolo de criza actuală

Măsurile impuse acum operatorului Hellenic Train se înscriu într-un context mai amplu al cooperării feroviare dintre Grecia și Italia.

În 2025, cele două state au convenit asupra unui acord de investiții feroviare în valoare de 760 de milioane de euro, care vizează modernizarea infrastructurii, materialul rulant și sistemele de mentenanță din Grecia.

IN THE SPOTLIGHT

Soluții americane pentru dezvoltări imobiliare, translatate în domeniul feroviar

Care este legătura dintre o vilă construită într-o zonă cu teren accidentat și o cale ferată care traversează un defileu? La prima vedere niciuna,...

Ultimele Articole

Secret Link