spot_img
sâmbătă, septembrie 24, 2022
spot_img

Peste 2.300 de tineri români se vor plimba gratuit cu trenul prin Europa

Aproape 61.000 de tineri, dintre care peste 2.300 români se vor plimba gratuit cu trenul prin Europa în 2022, Anul European al Tineretului.

Reprezentanța Comisiei Europene la București a anunțat joi pe site-ul său oficial că este vorba de 60.950 de tineri care vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a vizita continentul, dintre care 2343 de români.

Comisia a anunțat rezultatele ultimei sale runde de înscrieri pentru DiscoverEU, care a fost lansată în octombrie 2021. Candidații selecționați vor călători singuri sau în grupuri de până la cinci persoane între martie 2022 și februarie 2023, pentru o perioadă de până la 30 zile. În conformitate cu Pactul verde, participanții vor călători în principal cu trenul, cu unele excepții, pentru a le permite și celor care locuiesc pe insule să participe.



Gratuit cu trenul prin Europa, prin Programul DiscoverEU

Vicepreședintele CE pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Sporirea mobilității tinerilor, pe care aceste 60.000 de permise de călătorie o reprezintă, le oferă tinerilor oportunități deosebite de a traversa aceste vremuri dificile. 2022 are un început în forță. Acesta va fi anul tinerilor europeni”.

La rândul ei, comisarul european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, a spus: „Ce început potrivit pentru Anul european al tineretului, prin anunțarea rezultatelor inițiativei DiscoverEU! Ne dorim ca anul acesta să fie dedicat tuturor tinerilor. Vom multiplica oportunitățile pentru aceștia pe tot parcursul anului, de exemplu prin creșterea numărului de bilete pentru DiscoverEU în runda următoare, care va avea loc în primăvara anului 2022.”

Runda de înscrieri din octombrie a fost deschisă tuturor tinerilor europeni născuți între 1 iulie 2001 și 31 decembrie 2003. În mod excepțional, s-au putut înscrie și tinerii de 19 și 20 de ani, deoarece rundele lor au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19. Dată fiind incertitudinea legată de evoluția pandemiei, tuturor călătorilor li se vor oferi rezervări flexibile prin intermediul unui nou permis mobil de călătorie. Pe 17 ianuarie 2022, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri în direct pe contul de Instagram al European Youth, în cadrul căreia participanții vor adresa întrebări legate de viitoarea lor călătorie.

Comisia a lansat inițiativa DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei propuneri din partea Parlamentului European. Aceasta a fost integrată oficial în noul program Erasmus+ 2021-2027. Începând din iunie 2018, programul a finanțat 130.000 de permise de călătorie. Următoarea rundă de înscrieri va avea loc în primăvara acestui an.

Ultimele Articole