135 de proiecte de infrastructură de transport au fost selectate pentru granturi UE în valoare totală de 5,4 miliarde de euro, a anunțat miercuri Comisia Europeană.
Finanțarea va sprijini redresarea economică post-pandemie în toate statele membre ale UE, contribuind, de asemenea, la construirea legăturilor de transport lipsă pe întregul continent, sprijinind transportul durabil, îmbunătățind siguranța și interoperabilitatea și crearea de locuri de muncă.
Proiectele selectate au fost depuse ca răspuns la cererile de propuneri emise în cadrul Connecting Europe Facility (CEF), instrumentul de finanțare al UE pentru investiții strategice în infrastructura de transport, a anunțat CE.
Granturi UE de 5,4 miliarde de euro, anunțate de Adina Vălean
„Astăzi alocăm 5,4 miliarde de euro pentru proiecte din întreaga Europă care vor îmbunătăți legăturile de infrastructură lipsă, vor face transportul mai durabil și mai eficient, vor crește siguranța și interoperabilitatea, precum și vor crea locuri de muncă. Aceste vremuri dificile au întărit importanța sectorului nostru de transport din UE și de a avea o rețea de infrastructură fără întreruperi, bine conectată”, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Adina-Ioana Vălean.
Podul Grădiștea primește peste 100 milioane de euro
Proiectul românesc care beneficiază de sprijinul financiar al UE, este faza 1 a reabilitării liniei de cale ferată București Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord-Frontieră, redeschiderea traficului feroviar peste râul Argeș, între Vidra și Comana.
Mai exact, este vorba de podul de la Grădiștea, prăbușit în vara lui 2005, la a cărui reconstrucție lucrează în prezent austriecii de la Porr Construct. Obiectivul de investiții va primi o finanțare europeană de 102,056,587 euro.