Patru persoane din Cluj-Napoca și Oradea s-au ales cu dosare penale după ce au aplicat graffiti pe vagoane de călători și de marfă.
În perioada 10-16 martie a.c., polițiștii de la Transporturi au desfășurat, la nivel național, acțiuni pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică din domeniul transporturilor aeriene, navale și feroviare, precum și pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, a informat Poliția Română, printr-un comunicat.
Activitățile au vizat menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, combaterea călătoriei frauduloase, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă, verificarea respectării legislației privind transportul de persoane în regim de taxi și rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Au fost făcute verificări în 164 de stații și triaje de cale ferată și 533 de trenuri de călători. Au fost legitimate 1.044 de persoane, fiind aplicate 293 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 78.310 lei. Astfel, au fost depistați 6 urmăriți, 11 minori lipsiți de supraveghere și trei persoane care apelau la mila publicului, fiind verificate 25 de obiective de pază și două firme.
De asemenea, au fost controlate 33 de autovehicule, verificate 26 de nave/ambarcațiuni și 29 de permise de pescuit, reținute trei permise de conducere și cinci certificate de înmatriculare, fiind indisponibilizate articole de îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 93.000 de lei.
Polițiștii au constatat 50 de infracțiuni, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale 64 de persoane.
Percheziții într-un caz de aplicare de graffiti pe vagoane
La data de 13 martie a.c. polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul Cluj-Napoca și în municipiul Oradea, în dosare penale privind infracțiunea de distrugere prin aplicarea de desene stil graffiti pe vagoanele trenurilor de călători și de marfă aflate în circulație.
Activitatea infracțională a persoanelor a fost documentată în perioada mai 2021 – februarie 2023, în mai multe dosare penale în care sunt vizate persoane cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, cu sprijinul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca. În urma perchezițiilor desfășurate, patru persoane au fost conduse la sediul unităților de poliție, în vederea audierilor.
Prejudiciul total în aceste cauze este de peste 250.000 de lei, iar pentru îndepărtarea desenelor și rescrierea numerelor de identificare și a datelor necesare pentru exploatarea vagoanelor în conformitate cu legislația de specialitate în vigoare a fost necesară retragerea din circulație a vagoanelor respective.
Activitățile au fost coordonate de procurori din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Cluj-Napoca, respectiv Huedin, fiind executate cu sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Cluj și Bihor.