marți, iunie 6, 2023
spot_img

GALERIE FOTO La francezi iei cinci ani de închisoare pentru graffitti pe trenuri, la noi 400 de lei amendă

”Distracția” de a face graffitti pe trenuri nu se manifestă doar în România, ci peste tot în lume. Diferența fundamentală constă însă în cuantumul sancțiunilor care se aplică pentru acest tip de vandalizare a materialului rulant. În timp ce în Franța poți să te ”căptușești” cu o amendă de 75.000 de euro, ba chiar și cu până la cinci ani de închisoare, la noi amenda maximă este de 400 de lei.

Adrian Bărbulescu

De vandalizarea cu graffitti nu a scăpat nici celebrul Léman Express, trenul trasfrontalier franco-elvețian. Cu doar o zi înaintea lansării acestei conexiuni feroviare, pe 13 decembrie 2019, un automotor nou-nouț a apărut acoperit de desene.

”Am înregistrat trei automotoare ale Léman Express care au făcut obiectul vopsirii la mijlocul lunii decembrie. Așa cum ați putut constata, amploarea vandalizării este importantă”, a declarat pentru 20minutes.ch purtătorul de cuvânt al SNCF, Maxence Duvaut.

SNCF și autoritățile locale din Franța depun plângeri penale

Atât SNCF cât și Consiliului Regional Auvergne-Rhône-Alpes au anunțat că au depus plângeri penale. ”Regiunea se constituie sistematic parte civilă, deoarece nu este normal ca valoarea prejudiciului să fie suportată de colectivitate și de contribuabili”, explică purtătorul de cuvânt Frédéric Poignard.

Operatorul feroviar de stat din Franța țină să reamintească faptul că cei care fac graffitti pe trenuri riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani și amendă de 75.000 de euro pentru ”degradarea gravă a bunurilor de utilitate publică”.

Doar 400 de lei amendă pentru graffitti pe trenuri în România

În România, artiștii de ocazie riscă o amendă cuprinsă între 250 de lei și 400 de lei, potrivit informațiilor prezente pe site-ul CFR Călători: ”Constituie contravenţii la normele privind transporturile pe căile ferate române următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: (…) 34. scrierea sau desenarea neautorizata, pe pereţii clădirilor sau ai vagoanelor, murdărirea clădirilor, vagoanelor, instalaţiilor, spaţiilor din incinta stațiilor şi din zona căilor ferate, dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afiselor (…) c) cu amendã de la 250 lei la 400 lei, cele de la pct. 2, 6, 7, 8, 10, 16, 19, 23, 24 şi 34”.

Anul trecut nu a fost prins niciun ”artist”

Asta dacă sunt prinși. După cum au declarat oficialii CFR Călători la solicitarea făcută de Club Feroviar, în cursul anului trecut nu a fost prins niciun ”pictor feroviar”: ”Pentru cazurile menționate nu au fost înregistrate plângeri penale, deoarece identificarea personalului responsabil nu a putut fi realizată”.

Tot potrivit informațiilor furnizate de operatorul feroviar, în cursul anului 2019 au fost înregistrate 41 de vagoane și  65 de vehicule motoare vandalizate cu graffitti, din care 60 de cazuri au fost la automotoare Desiro SR 20D, pe diferite suprafețe. Vandalizat cu graffitti este în special materialul rulant retras din circulație având termenele de revizie/reparație planificată expirate și cel aflat în compunerea trenurilor de călători care staționează un interval mai mare de timp în stațiile cap de secție, a mai precizat CFR Călători.

Lovituri de bici pentru graffitti pe trenuri în Singapore

În alte țări, din afara Uniunii Europene, pedepsele sunt mult mai drastice, fizice de-a dreptul. În 2015, doi germani au fost condamnaţi la nouă luni de închisoare şi trei lovituri de bici, după ce au vandalizat cu grafitti un tren de pasageri din Singapore. Andreas Von Knorre, în vârstă de 22 de ani şi Elton Hinz, în vârstă de 21 de ani, şi-au recunoscut vina şi şi-au exprimat regretul pentru faptele lor.

În noiembrie 2014, Von Korre şi Hinz au fost acuzaţi de vandalism şi încălcarea proprietăţii, după ce au intrat într-un depou de trenuri din Singapore, pentru a desena vagoanele cu graffiti. Bărbaţii au fugit apoi din Singapore, dar au fost prinşi în Malaezia.

Legislația din Singapore, recunoscută pentru grija pentru curăţenie şi toleranţa zero pentru infracţionalitate, le permite autorităţilor să folosească un bici din ratan pentru a-i pedepsi pe cei care încalcă legea. Prizonierii sunt dezbrăcaţi şi apoi legaţi de o estacadă din lemn, iar un medic supraveghează aplicarea pedepsei. Cei care au avut parte de un asemenea ”tratament” susţin că durerea este extrem de puternică.

Ultimele Articole