spot_img
duminică, noiembrie 28, 2021
spot_img

Gigantul Siemens renunță să mai depună ofertă la licitația de trenuri inter-regionale. Chinezii au scăpat ca prin urechile acului

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a primit luni, la expirarea termenului legal, două oferte la licitația destinată achiziționării a 20 de trenuri electrice inter-regionale.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că la data de 19 aprilie 2021, ora 15,00, a expirat termenul până la care se puteau depune oferte în licitația organizată pentru achiziția a 20 de rame electrice RE-IR destinate transportului inter-regional de călători, potrivit unui comunicat al ARF și a informațiilor obținute de Club Feroviar.

La deschiderea ofertelor de către comisia de evaluare, ce a avut loc în aceeași zi, la ora 15,30, din ceIe 17 companii încrise, documentația a fost transmisă de două societăți:

  • – Alstom Ferroviaria S.p.A,
  • – Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co., Ltd – Astra Vagoane Călători S.A.

De ce a lipsit Siemens

În mod tradițional, la mai toate licitațiile de material rulant au participat și nemții de la Siemens. De ce nu și în cazul de față? ”Compania a considerat că nu i s-a răspuns la solicitările formulate privind criteriile de desemnare a câștigătorului și a unor aspecte tehnice la care a cerut iarăși clarificări”, au spus surse din cadrul licitației.

În plus, există neclarități privind capacitatea ARF de a obține finanțare pe proiect (nu este clar că va fi obținută finanțartea nici măcar pe licitația de trenuri regionale, demarată cu mai mult timp în urmă). Prelungirea termenului de valabilitate a ofertelor și a garanțiilor sunt alte costuri pe care Siemens nu a vrut să și le asume.

Chinezii scapă prin urechile acului

Un aspect interesant este participarea firmei chineze CRRC Sifang la licitație. Reamintim că la începutul lunii aprilie a intrat în vigoare OUG 25/2021 care interzice participarea firmelor din state terțe care nu fac parte din spațiul european, nu au acorduri de reciprocitate semnate cu UE și România.

Intrarea CRRC în licitație a fost posibilă deoarece OUG 25 obligă ANAP – Autoritatea de Achiziții să publice în 30 de zile lista țărilor terțe, ori termenul nu a expirat. De asemenea, una dintre variantele de excludere a CRRC din licitație ar fi fost amânarea termenului de depunere după publicarea listei statelor terțe, însă ARF nu a schimbat (cel puțin de data aceasta) termenul de prezentare a propunerilor la licitații. OUG prevede că firmele ce aveau depuse oferte la momentul intrării în vigoare a OUG 25 sunt acceptate în licitații.

Participarea CRRC nu e văzută cu ochi buni de alți participanți care acuză compania chineză de subvenționare mascată și sprijin primite din partea statului chinez, încălcare a drepturilor intelectuale, drepturilor sociale ale angajaților, credite ieftine obținute centralizat în China. Mai precis, chinezii nu ar respecta regulile pieței libere europene.

Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM și bugetul de stat, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul: 1.311.698.701,00 lei – 3.714.279.851,00 lei (fără TVA) – (contravaloarea a 20 rame electrice inter-regionale  RE-IR și mentenanța lor asigurată pe 15 ani, cu posibilitatea dublării cantității și perioadei de mentenanță).

ARF nu ezită însă să nu acuze voalat compania chineză de tergiversări

„Reamintim că procedura de atribuire a contractului de achiziție publică privind achiziția de material rulant nou destinat transportului public inter-regional feroviar de călători RE- IR a fost demarată la data de 03.04.2020. Această procedură a făcut obiectul unor contestații formulate de potențialii ofertanți, în principal de producătorul chinez CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd.,  care au determinat ca deciziile irevocabile ale Curții de Apel București să ducă la schimbarea majoră a unor criterii tehnice de atribuire și a unor cerințe privind eliminarea obligativității demonstrării unor principii esențiale de către ofertanți. Menționăm că ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM, în condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar”, spune ARF.

Valoarea estimativă a contractului, inclusiv mentenanța este, potrivit anunțului de licitație, de 3,7 miliarde lei, fără TVA.

Pentru a participa la Târgul de Carieră Feroviară în România, care are loc în datele de 20-21 aprilie, nu trebuie să te deplasezi nicăeri și poți susține interviul de angajare din orice loc de unde ai acces la internet, fie din România sau din străinatate, pentru că totul se desfășoară online.

Pentru a te înregistra la un interviu trebuie să intri pe pagina https://cfir.ro/targul-online/, să vezi ce companii sunt prezente și ce oferte au, după care să aplici pentru postul dorit, iar susținerea interviului o faci prin aplicația Zoom.

Companiile participante sunt în căutare de personal pentru meseriile de electrician, lăcătuș, sudor, macaragiu, vopsitor, dar și alte meserii. Mai sunt oferte si pentru ingineri, cu experiență sau la început de drum, dar și pentru economiști, precum și posibilități de calificare.

Angajatori

MAI MULTE DETALII

 

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole