spot_img
duminică, noiembrie 27, 2022
spot_img

Anunțul lui Gică Popescu despre linia ferată de Otopeni. Consilierul premierului a pus un pariu

Consilierul prim ministrului pentru organizarea Euro 2020 (care s-a mutat în 2021), Gică Popescu, a făcut vineri un anunț legat de linia ferată Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă.

Gică Popescu despre linia ferată de Otopeni
FOTO captură Digi Sport

Pariul său este ca proiectul să fie gata până la data de 15 iunie 2020, a spus Gică Popescu despre linia ferată de Otopeni.

Consilierul Guvernului și practic șeful tuturor proiectelor legate de organizarea turneului final, care se va derula și la București, a spus că este gata să plătească dacă lucrurile nu se vor întâmpla cum a promis. Gică Popescu a fost atât de încrezător în acest proiect legat de calea ferată încât în iarnă a pus și un pariu cu Radu Naum, realizatorul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport, miza fiind una simbolică, o masă la un restaurant.

Gică Popescu despre linia ferată de Otopeni: se pregătește să câștige pariul

”Eu voi lua data de 15 iunie 2020 ca deadline, pentru că atunci când am pus pariul cu Radu (n.r. – Radu Naum) știam că se va desfășura Euro 2020 și trebuia să înceapă pe 14 iunie. Acela va fi reperul. Dacă nu va fi gata, voi plăti pariul”, a spus Gică Popescu, prezent prin Skype în cadrul emisiunii Fotbal Club, de vineri, 1 Mai 2020.

CITEȘTE și BREAKING Săptămâna viitoare se termină de montat grinzile la calea ferată de Otopeni

UEFA a anunţat că Euro 2020 se amână cu un an. Astfel, turneul final va avea loc în vara lui 2021, în intervalul 11 iunie – 11 iulie 2021. FRF a anunţat datele partidelor de la Euro, care au fost reprogramate pentru anul viitor, din cauza pandemiei de COVID-19.

Cele patru partide găzduite de Arena Naţională, trei din grupa C şi o optime de finală, se vor disputa la următoarele date:

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19,00: Austria – câştigătoare play-off D sau A;

Joi, 17 iunie 2021, ora 16,00: Ucraina – Câştigătoare play-off D sau A;

Luni, 21 iunie 2021, ora 19,00: Ucraina – Austria;

Luni, 28 iunie 2021, ora 22,00: 1F – 3A/B/C

Orele urmează să fie confirmate.

Pentru a fi prezentă la Euro, România trebuie să câştige play-off-ul programat în acest moment în toamna lui 2020.

 

Ultimele Articole