Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat o consultare de piață pentru Ghișeul Unic al operatorilor feroviari de călători. Introducerea biletului unic în transportul feroviar a fost promisă în 2020 de Ludovic Orban, însă abia acum se face timid primul pas, când premier e Nicolae Ciucă, iar implementarea va avea loc pe când la Palatul Victoria se va afla Marcel Ciolacu. Dacă nu se vor produce și alte schimbări, biletul unic nu le va fi însă accesibil pensionarilor, veteranilor de război și văduvelor acestora din urmă.
ARF a anunțat joi pe contul său oficial de Facebook că a publicat în SEAP un anunț de consultare a pieței, pentru obținerea unor oferte comerciale comparative în vederea selectării unui operator de plăți online cu card bancar pentru sistemul informatic ”Vânzare online de bilete la trenurile în trafic intern ale operatorilor de transport feroviar de călători de tip Ghișeu Unic”. Aceasta ar fi etapa finală în cadrul proiectului ”Sistem integrat, bază de date unică și furnizare de informații privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători”, potrivit ARF.
”Astfel, prin acest demers legal, ARF vizează pregătirea acțiunii de implementare, până la data de 31 decembrie 2024, a sistemului de vânzare, validare și control electronic al titlurilor de călătorie, cu capabilitate de emitere de bilete integrate pentru toți operatorii de transport feroviar de călători, integrate cu sisteme de transport public local și, după caz, cu alte sisteme de transport public de călători, potrivit art.13 alin. (6) din HG nr.1453/2022. Data limită pentru transmiterea de propuneri este 13 martie 2023, iar consultarea se va încheia pe 15 martie 2023. (…) Ulterior procesului de consultare, ARF va demara procedura de selectare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se mai arată în postarea ARF.
Pas timid pentru intrarea transportului feroviar românesc în secolul 21
Prin implementarea acestei măsuri, transportul feroviar din România se mai apropie puțin de intrarea în secolul 21.
Acum, dacă vrei să mergi de la București la Întorsura Buzăului, de exemplu, trebuie să cumperi două bilete de tren separate. Primul bilet, București-Brașov, pe Magistrala 300, îl vei cumpăra de la CFR Călători, dacă vrei să mergi cu operatorul feroviar de stat. Apoi, pentru al doilea bilet, Brașov-Întorsura Buzăului, vei da bani la Regio Călători, care operează pe secția 403. Sigur, poți merge cu un singur bilet, la Regio Călători, pe întreaga distanță de la București la Întorsura Buzăului, însă opțiunile legate de ore sunt limitate.
Studenții și câinii vor putea beneficia de Ghișeul Unic al operatorilor feroviari
Toate bune și frumoase, numai că achiziționarea unui bilet de tren unic, valabil la doi sau mai mulți operatori, nu le va fi accesibilă pensionarilor și nici veteranilor de război și văduvelor acestora din urmă.
Cumpărarea de bilete cu reducere de către aceștia nu este posibilă nici acum, ei fiind nevoiți să se deplaseze fizic la agențiile de voiaj sau la casele de bilete, pentru a prezenta cupoanele. Aici apare o altă problemă: casele de bilete din stațiile CFR aparțin CFR Călători, personalul fiind angajat al operatorului feroviar de stat. În consecință, de aici nu poți cumpăra decât biletul de la București la Brașov, fiind necesară achiziționarea altuia de la Brașov la Întorsura Buzăului, dacă este să luăm în calcul exemplul de mai sus.
În momentul de față, de pe site-ul CFR Călători, de exemplu, poți cumpăra bilete de tren cu reducere pentru studenți sau pentru câini (ceea ce este lăudabil, de altfel), dar nu și pentru pensionari, veterani de război sau văduvele acestora. Dar și în cazul câinilor va fi o problemă, dacă unul dintre operatori va fi Softrans, care a anunțat în urmă cu doi ani că nu mai acceptă animale de companie la bordul trenurilor sale, fără a motiva decizia.
Cu alte cuvinte, pentru pensionari nu se va schimba nimic, ei sunt lăsați să aștepte în secolul 20. Club Feroviar a propus în repetate rânduri trecerea caselor de bilete și a personalului aferent la CNCF CFR SA, pentru a putea elibera legitimații de călătorie pentru toți operatorii de transport feroviar. Ce să mai vorbim de faptul că în țara IT-iștilor nu s-a găsit o soluție pentru ca și pensionarii să-și poată cumpăra bilete online…
Biletul unic, promis de Orban și uitat de Cîțu
Introducerea biletului unic în transportul feroviar de călători a fost promisă în martie 2020 de premierul proaspăt reînscăunat atunci Ludovic Orban, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.
„Achiziția și implementarea unui sistem național unic de ticketing electronic pentru transportul feroviar de călători care să asigure monitorizarea transparentă a călătoriilor la toți operatorii feroviari de călători, interoperabilitatea între titlurile de călătorie ale tuturor operatorilor feroviari și interoperabilitatea cu titlurile de călătorie ale operatorilor de transport public local” – era una dintre măsurile prevăzute în programul Cabinetului Orban 2.
A rămas la stadiu de promisiune și pentru Ludovic Orban, și pentru succesorul său Florin Cîțu. Acum, lucrurile se mișcă timid în mandatul lui Nicolae Ciucă, iar atunci când va avea loc implementarea (promisă, nu și certă) premier va fi Marcel Ciolacu.
De când a fost făcută promisiunea, la conducerea Ministerului Transporturilor s-au perindat patru miniștri: Lucian Bode, Cătălin Drulă, Dan Vîlceanu (interimar) și Sorin Grindeanu. Ghișeul Unic al operatorilor feroviari va fi introdus în mandatul celui de-al cincilea, căci la rotativa guvernamentală din luna mai Ministerul Transporturilor urmează să treacă la PNL, deci Grindeanu va fi înlocuit.