miercuri, noiembrie 29, 2023
spot_img

Germania vrea să construiască un tunel feroviar prin Munții Metaliferi, de 30 km

Autoritățile de la Berlin au anunțat că vor să construiască un tunel feroviar prin Munții Metaliferi, de-a lungul graniţei dintre Germania şi Cehia, cu o lungime de 30 km.

Tunelul feroviar propus ar scurta semnificativ durata unei călătorii cu trenul între Praga, capitala Cehiei, şi oraşul Dresda, din estul Germaniei, informează Agerpres.

Compania feroviară de stat Deutsche Bahn a informat că au fost analizate mai multe opţiuni, însă, la final, s-a ajuns la concluzia că un singur tunel ar fi cea mai bună soluţie din motive economice, de mediu şi tehnice. Tunelul ar urma să facă legătura între oraşele Heidenau (Germania) şi Usti nad Labem (Cehia). Noul proiect este considerat o prioritate pentru infrastructura europeană. Actualele linii de cale ferată de-a lungul văii râului Elba se apropie de capacitatea maximă şi sunt afectate de inundaţiile ocazionale. Însă, ar putea să treacă două decenii până când primele trenuri vor trece prin acest tunel.



Lucrările la noul tunel feroviar prin Munții Metaliferi ar putea începe în 2032

Deutsche Bahn intenţionează să înceapă lucrările de construcție la acest tunel în jurul anului 2032, iar șantierul ar urma să dureze aproximativ 12 ani.

Noua rută va reduce durata unei călătorii cu trenul între Praga şi Dresda de la aproximativ două ore și jumătate în prezent până la aproximativ o oră. De asemenea, noua linie va scurta şi durata unei călătorii cu trenul pentru pasagerii care merg de la Berlin sau Hamburg până la Viena, Bratislava sau Budapesta. Tunelul face parte dintr-un coridor pan-european mai amplu, care începe în porturile germane de la Marea Nordului şi Marea Baltică şi se termină în porturile de la Istanbul şi Atena.

În prezent, cel mai lung tunel feroviar din Germania are 10,8 kilometri. Tunelul Landrucken este amplasat în landul Hessa. Un alt tunel, denumit Fehmarnbelt, este construit în prezent între Schleswig-Holstein şi Danemarca. La finalizare, acest tunel cu o lungime de aproximativ 18 kilometri va scurta în mod semnificativ durata unei călătorii cu trenul între Germania şi Copenhaga (Danemarca).

Ultimele Articole