spot_img
luni, ianuarie 30, 2023
spot_img

Gel antibacterian pentru manipularea banilor la metrou

Metrorex continuă adoptarea de măsuri de prevenție pentru limitarea răspândirii infecției cu Coronavirus (Covid – 19).

În această perioadă, trenurile de metrou sunt dezinfectate suplimentar la nivelul barelor de susținere și al butoanelor de deschidere a ușilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă remis luni de societatea de transport.

Mai mult, Metrorex a transmis adrese firmelor cu care are contract pentru salubrizare, să intensifice acțiunile de curățenie și igienizare a spațiilor publice și spațiilor tehnice din stațiile de metrou prin acțiuni de colectare și evacuare a gunoiului menajer din stații și depouri, servicii de dezinsecție, deratizare și dezinfecție – igienizare. Punctele de lucru ale personalului ce intră în contact cu bancnotele au fost dotate cu dispersoare cu gel antibacterian.

Metrorex are un plan de acțiune bine stabilit în situația supraaglomerării stațiilor de metrou la orele de vârf de trafic. Astfel, în aceste perioade se circulă cu toată flota de trenuri existentă. În perioadele cu vârf de trafic va fi evitată sosirea simultană a trenurilor la peroanele stațiilor unde se înregistrează un trafic mai mare de călători. De asemenea, a fost introdus suplimentar personal de conducere a trenurilor pentru micșorarea timpilor de întoarcere a garniturilor la capetele de magistrale, prin preluarea rapidă a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor.

În acest context, Metrorex recomandă publicului călător să respecte măsurile de igienă pe timpul călătoriei cu metroul. Atât în stațiile de metrou, cât și în trenuri, călătorii se pot informa din afișele educative expuse la loc vizibil cu privire la prevenția împotriva infectării cu Coronavirus. (D.C.)

 

Ultimele Articole